Coaliția 52

Fii parte din Coaliţia 52!

Reformele dureroase impuse cu forţa, sub pretextul urgenţei se dovedesc reversibile şi nesustenabile pe termen lung.

Politicile publice bazate pe transparenţă, comunicare, dialog şi argumente au şanse mai mari să câştige mintea şi inima publicului. Este lecţia învăţată din 20 de studii de caz privind succesul reformelor structurale în statele membre OECD.

Pentru stimularea democraţiei participative, începând cu 1 ianuarie 2012, Comisia Europeană pune la dispoziţia organizaţiilor neguvernamentale o perioadă de cel puţin 12 săptămâni pentru a formula observaţii cu privire la proiectele de noi politici şi acte legislative, comparativ cu perioada de 8 săptămâni legiferată anterior.

Pe această temă, preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso a declarat: „Pentru a avea garanţia că politicile noastre dau rezultate, este esenţial să îi ascultăm pe cei care vor fi afectaţi de ele. Prelungind perioada dedicată consultărilor, vom acorda o mai mare greutate vocii cetăţenilor, întreprinderilor şi organizaţiilor care ne ajută să ne modelăm politicile în beneficiul tuturor.”

Comunicarea Comisiei Europene intitulată „Reglementarea inteligentă în Europa” subliniază că luarea de măsuri doar la nivelul UE nu va fi suficientă pentru a realiza obiectivele de reglementare inteligentă. Aceasta trebuie pusă în aplicare şi la nivel naţional, în fiecare dintre statele membre, de exemplu prin implicarea părţilor interesate în dezbaterea largă a măsurilor care vizează punerea în aplicare sau transpunerea legislaţiei UE.

România este departe de standardele europene în domeniul transparenţei decizionale.

Secretariatul General al Guvernului, în Raportul de monitorizare a implementării Legii 52/2003 pentru anul 2010, concluzionează că ,,a sosit timpul unor schimbări calitative în relaţia dintre instituţia publică şi cetăţean, care să alinieze efectiv practica transparenţei instituţionale din România cu standardele curente de la nivel european.”

Suntem cu toţii conştienţi de utilitatea, dar şi de limitările Legii 52/2003 în forma sa actuală ca instrument pentru influenţarea politicilor publice şi pentru exprimarea opiniilor grupurilor legitime de interese din societatea civilă.

Zece zile calendaristice – dintre care doar 6 zile lucrătoare – sunt insuficiente pentru analiza temeinică a unui proiect legislativ şi pentru formularea unui document de poziţie consistent, care să reflecte prin consens interesele unei organizaţii sau coaliţii.

În lipsa unor sancţiuni administrative aplicabile direct decidentului politic şi a nulităţii de drept a actelor normative adoptate cu încălcarea Legii 52, aceasta este sistematic încălcată de autorităţi sau este respectată formal, în litera, nu şi în spiritul său.

Neavând reguli minimale unitare de dialog, procesul de consultare publică pierde foarte mult în consistenţă şi conţinut, demotivând şi demobilizând participarea civică.

Agora cere un dialog civic şi social real, fără consultări formale, iar decidenţii par mai pregătiţi ca oricând la negocieri şi compromis.

Acum e momentul să acţionăm dacă vrem să avem o Lege 52 aşa cum vrea societatea civilă!

Aderă la Coaliţia 52, exprimându-ţi astfel susţinerea pentru revendicările legitime ale societăţii civile!

Declară-ţi adeziunea aici!

Lista de adeziuni rămâne deschisă, dar membrii fondatori ai coaliţiei care aderă până vineri, 27 ianuarie, la orele 11 vor fi aduşi la cunoştinţa mass-media locale şi naţionale cu ocazia lansării publice a campaniei de advocacy pentru amendarea Legii 52.

Documentaţia pentru susținerea amendamentelor propuse de Coaliţia 52 poate fi consultată la www.advocacy.ro parțial, din 26 ianuarie 2012, și integral, începând cu orele 1100, 27 ianuarie 2012.

Radu Nicosevici,

preşedintele Academiei de Advocacy,

în numele Comitetului de Iniţiativă a Coaliţiei 52

este formată din cetățeni și asociații legal constituite ale acestora, care cunosc și au exersat aplicarea Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică din România, cu precădere în cadrul proiectului ,,Partener activ și implicat”.

_________________________________________________________

Niciun minister din cele 15 care compun guvernul nu respectă integral prevederile legii transparenţei decizionale – legea cadru a consultării publice. Situaţia este la fel de dramatică şi la nivel local, relevă studiul prezentat de Academia de Advocacy cu ocazia lansării mișcării civice Coaliția 52, vineri, 27 ianuarie 2012.

Academia de Advocacy a solicitat autorităților publice lista cu actele normative și deciziile în pregătire, conform prevederilor legii 52/2003 privind transparența decizională, care le obligă pe acestea să furnizeze, la cerere acest tip de informaţii, spre consultare publică. Niciun minister din cele 15 care compun guvernul nu a furnizat Academiei de Advocacy lista cu actele normative în pregătire, în baza primei solicitări. Doar 3 consilii județene au răspuns cererii inițiale, în timp ce alte 5 sunt încă în termenul legal al procedurii. Din cele 54 de primării incluse în studiu, doar una a răspuns cererii inițiale, iar o a doua este încă în termenul legal al procedurii.

După consumarea celui de-al doilea pas permis de lege – depunerea de plângeri prealabile la autorităițile vizate – situația s-a schimbat prea puțin în sensul respectării legii. În continuare, 12 ministere (din 15), 24 consilii județene (din 41) și 32 de primării (din cele 54 incluse în studiu) nu au răspuns sau au răspuns negativ solicitării privind consultarea publicului.

Situația este la fel de dramatică în ceea ce privește aplicarea legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Peste 90% din consiliile județene, consiliile locale și primăriile analizate nu asigură cetățenilor un acces facil la informațiile publice, site-urile lor fiind lipsite de o secțiune dedicată acestui domeniu. Actualizarea deficientă, informațiile vagi și insuficiente și depășirea termenelor prevăzute de lege sunt alte aspecte care grevează accesul publicului la informații.

„Situația este extrem de îngrijorătoare. Nerespectarea acestor legi afectează însăși substanța democrației participative pe care ne străduim să o construim în România. Fără o aplicare consecventă, în care să se combine decizia politică și competența profesională, astfel de legi rămân literă moartă. Și de aceea strigă oamenii în stradă că vor să fie luați în seamă”, a declarat Radu Nicosevici, președintele Academiei de Advocacy.

El a precizat că acest deficit de consultare publică a dat naștere mișcării Coaliția 52, o alianță informală de cetățeni și asociații legal constituite, care cunosc și au exersat aplicarea Legii 52/2003, cu precădere în cadrul proiectului ,,Partener activ și implicat”. Coaliția, la care au aderat până acum 120 de membri, urmăreşte să impună modificări ale legii care să nu mai permită adoptarea niciunei decizii administrative cu impact asupra comunităților fără consultarea cetățenilor. Programul „Partener activ și implicat” este derulat de Academia de Advocacy și pregătește primul corp profesionist de specialiști în lobby din România

Coaliția 52 a fost lansată în cadrul unei videoconferințe-multiplex, desfășurată în București, Timișoara, Cluj, Târgu Mureș, Craiova, Bacău, Constanța și Ploiești.

Materialele care au stat la baza elaborării studiului pot fi accesate la http://www.advocacy, iar aderarea la Coaliția 52 se poate face la aceași adresă.

Persoana de contact: Radu Nicosevici, telefon: 0722503136

Citește mai mult pe: http://www.incomodph.ro/stiri/opacitatea-autoritatilor-publice-afecteaza-democratia.html

_________________________________________________________

Toate ministerele şi 90% din administraţia locală încalcă legile accesului la informaţii publice (STUDIU)

Toate ministerele în frunte cu miniştrii care compun Guvernul Boc refuză să facă public actele normative pe care urmează să le adopte. Astfel, românii sunt privaţi de dreptul de a fi înştiinţaţi de măsurile pe care urmează să le ia guvernanţii la nivel central. Pentru ca tacâmul să fie complet, peste 90% din consiliile judeţene, consiliile locale şi primării din România nu asigură cetăţenilor un acces facil la informaţiile publice. Acestea sunt concluziile unui studiu realizat de Academia de Advocacy.

 Studiul a fost realizat în urma solicitărilor trimise către autorităţile publice şi centrale în baza Legii 52/2003 privind transparenţa decizională, care le obligă pe acestea să ofere, la cerere, lista cu actele normative şi deciziile în pregătire, spre consultare publică. Situaţia este la fel de dramatică în ceea ce priveşte aplicarea Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. „Nerespectarea acestor legi afectează însăşi substanţa democraţiei participative pe care ne străduim să o construim în România. Fără o aplicare consecventă, care să combine decizia politică şi competenţa profesională, astfel de legi rămân literă moartă. Şi de aceea strigă oamenii în stradă că vor să fie luaţi în seamă”, a precizat Radu Nicosevici, preşedintele Academiei de Advocacy.

Cu ocazia publicării studiului, a fost lansată şi mişcarea civică Coaliţia 52. Directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avădani, a precizat că instituţia pe care o conduce este membru fondator al Coaliţiei 52. „Lipsa de transparenţă a autorităţilor publice este de fapt o lipsă de respect faţă de cetăţean. Am participat activ la redactarea şI adoptarea Legilor care impun transparenţa şI accesul la informaţiile publice. Ne îngrijorează aplicarea lor din ce în ce mai defectuoasă. Nu vom lăsa ca lucrurile să rămână aşa, pentru că ne propunem să schimbăm legea”, a mai declarat Ioana Avădani.

Citește mai mult pe: http://www.jurnalul.ro/observator/toate-ministerele-si-90-din-administratia-locala-incalca-legile-accesului-la-informatii-publice-studiu-602720.htm

Trackbacks / Pingbacks

  1. Advocacy la Iași « Razvan Pascal's Blog - Februarie 12, 2013

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: