Arhiva | Training RSS for this section

„Mecanisme de influenţare a procesului decizional de la nivel local şi central – Lobby şi Advocacy”, 22 – 25 octombrie 2015, Slănic – Moldova

Asociația Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), în parteneriat cu organizația „Un Zâmbet” Bacău organizează în perioada 22 – 25 octombrie 2015 training-ul „Mecanisme de influenţare a procesului decizional de la nivel local şi central – Lobby şi Advocacy”. Activitatea face parte din cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău”.

Training-ul se adresează persoanelor care activează în societatea civilă de la nivelul județului Bacău, incluzând domeniul nonguvernamental, sindicate, patronate, cetățenie activă etc,  și care doresc să afle metode și tehnici pe care le pot folosi pentru a-și promova cauza în fața decidenților politici.

Procesul de selecție

Persoanele interesate să participe la această sesiune de formare sunt rugate să transmită, până pe data de 18 octombrie 2015, la adresa teodora.buga@rymd.ro, o problemă identificată în domeniul în care activează organizația pe care o reprezintă și care ar putea fi rezolvată de către autoritățile locale, însoțită de un scurt plan de activități, în maxim 500 de cuvinte. Persoanele selectate vor fi anunțate până pe data de 19 octombrie 2015.

Despre trainer

UntitledCorina Dragomirescu este fondator al Academiei de Advocacy în cadrul căreia iniţiază, aplică spre finanţare şi coordonează toate proiectele organizaţiei, fiind, de asemenea, implicată activ în toate campaniile de advocacy ale organizaţiei, în consultările publice derulate prin procedura de audieri publice şi în elaborarea de publicaţii de sprijinire a societăţii civile în a-şi apăra interesele: De la Opacitate la transparenţă, Campania de Advocacy – Ghid practic pentru organizaţiile cu membri, Ghidul de organizare a dezbaterilor publice în baza legii nr. 52/2003, Raportul de monitorizare a activităţii parlamentare sunt câteva referinţe din rândul acestora.

Ca membru al Confederaţiei Întreprinzătorilor Particulari din județul Timiş a elaborat proiecte spre finanţare, atât pentru mediul timişorean, cât şi transfrontalier (1995-2001).

A demarat experimentul pilot de incubator de afaceri, punând în practică primul parteneriat public privat din judeţul Timiş – ,,Centrul de Inovare şi Incubare Timişoara” (1994). În cadrul acestui program a sprijinit sectorul IMM, în obţinerea de fonduri neramburasabile şi în dezvoltarea afacerilor.

Experienţa acumulată în mediul asociativ a determinat-o să se implice alături de organisme internaţionale (IRIS Center, CHF International, World Learning Romania, Center for International Private Enterprise) în elaborarea de politici publice de creare a unui mediu favorabil dezvoltării socio – economice în România.

safe_image

A contribuit la elaborarea legilor accesului liber la informaţia publică, a legii transparenţei, a proiectului de lege de declaraţie unică consolidată pentru întreprinderi, a legii aprobării tacite, a declaraţiei pe proprie răspundere, câştigând o bogată experienţă în procesul legislativ şi modul de interferare cu legiuitorii.

Este membru supleant în Consiliul Economico Social European pe mandatele 2007 – 2015, în cadrul căruia îşi aduce contribuţiile sale lucrând în grupurile sale de studiu. Din anul 2009, s-a înscris la şcoala doctorală, încercând să aducă un plus de valoare asupra rolului notorietăţii în decizia publică.

IMPORTANT! Evenimentul va avea loc în Slănic Moldova, în cadrul Pensiunii Poiana-Verde. Cazarea, masa și cheltuielile pentru activități sunt asigurate de către organizatori, transportul reprezentând contribuția participanților la această sesiune de training.

Curs de formare „Managementul Proiectelor”, Oneşti, 23-25 august 2013

730d5f805420cce4bd7b45fd725036c0_L

Dacă faci parte dintr-un ONG activ în Municipiul Oneşti şi eşti interesat de managementul proiectelor cu finanţare nerambursabilă, te invităm să te înscrii la cursul de formare „Managementul Proiectelor”, ce va avea loc în perioada 23-25 august 2013 în Oneşti!

Pentru înscriere deschide link-ul următor https://docs.google.com/forms/d/1JsH7TdayMfIXicsX4l_cyV-alZGGmkrQm1VkrjWxLPg/viewform şi completează formularul de înscriere.

Mai multe informații despre curs îţi oferim la telefon 0752934965 sau 0742989840. Formator: Teolin Codreanu.

Formarea este recomandată în special organizaţiilor non-guvernamentale care doresc să aplice la finanţarea nerambursabilă oferită de Consiliul Local Oneşti, prin Regulamentul de finanţare de la bugetul local a activităţilor non-profit de interes local, aprobat prin Hotărârea CL nr. 100/25.10.2012.

Sursa: Ziarul Ora 25 

Site-ul Primariei Onesti

POLITICI PUBLICE, LOBBY SI ADVOCACY LA ONESTI!

1-pagina-advocacy5untitled

In perioada 29-30 iunie 2013 a avut loc la Onesti un proiect cu finantare europeana denumit “Dezvoltarea capacitatii organizatiilor neguvernamentale de a se implica activ in eficientizarea sectorului public”, Cod SMIS 40512, in cadrul Programului Opreational Sectorial Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013, in locatia Cafenelei Literare.

Proiectul elaborat de catre Asociatia ProDemocratia, Club Targu Neamt, Fundatia Nationala pentru Dezvoltare Comunitara, Filiala Iasi si Fundatia Culturala IPAMIA Suceava a avut ca obiectiv cresterea capacitatii organizatiilor neguvernamentale din judetele Neamt, Bacau, Suceava si Iasi de a colabora cu institutiile administratiei publice locale si judetene. Activitatile dedicate proiectului au vizat infiintarea si dezvoltarea retelei interjudetene ONESP, derularea a doua programe de instruire privind politicile publice, respective lobby si advocacy, initierea si dezvoltarea unor mecanisme de consultare intre ONG-uri si institutiile administratiei publice locale, precum si un schimb de bune-practici.

In ziua de 29 iunie 2013 a demarat cursul intensiv de “Initiere si dezvoltare politici publice” la care au participat cca.30 de reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale din Onesti din domenii precum: tineret, protectia animalelor, drepturile fundamentale ale cetatenilor, mediere, cultura, etc. Trainerii Codru Vrabie si Andreea Firastraeru au abordat subiecte privind procesul politicilor publice, ciclul politicilor publice, politici publice locale si regionale, influientarea politicilor publice, monitorizarea politicilor publice, dezoltarea si planificarea unei propuneri de politica publica.

Ziua de 30 iunie 2013 a continuat cu un curs de lobby si advocacy care a urmarit subiecte precum procesul de advocacy, procesul de luare a deciziilor, planificarea strategiei de advocacy, planificarea procesului de advocacy, metode si tehnici de advocacy, care se va finaliza cu o evaluare practica a unui intreg proces de advocacy si lobby in relatia cu decidentul politic.

Proiectul se va incheia cu un seminar regional privind mecanismele de consultare intre ONG-uri si institutiile administratiei publice, precum ateliere locale de lucru privind mecanismele de consultare.

Detalii: găsiţi pe site-ul: http://apdtarguneamt.ro/blog/2013/01/03/lansare-proiect-smis-40512/#more-499

Detalii: găsiţi pe site-ul www.onespromania.ro , email: office@onespromania.ro, telefon/fax: 0233790809, mobil: 0744596206.

sigle_top

Pregatirea cadrelor didactice pe tematici europene cu Institutul European din Romania

In regiunea Nord Est, cadrele didactice care predau la nivel primar, gimnazial si liceal au participat in trei serii, in saptamana 9 – 15 iulie 2012, la un curs de formare pe tematici europene. Finantat de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si organizat de Institutul European din Romania (IER), acest program de formare este de categoria 3, tematic, de 16 ore, acreditat de Centrul National pentru Formare a Personalului din Invatamantul Preuniversitar (CNFP) prin decizia de acreditare CNFP nr. 3285/17.02.2012.

Formarea cadrelor didactice pe tematici europene se desfasoara in trei centre regionale din tara: Bucuresti, Iasi si Cluj. Pana in prezent au avut loc sesiuni de formare la Bucuresti si Iasi, cursurile ce urmeaza a se desfasura la Cluj fiind programate pentru luna septembrie 2012. Din judetul Bacau, au participat la acest stagiu trei cadre didactice: Virginia – Smarandita Braescu, Marieta Hartescu si Marioara Pascu.

Cadrele didactice selectate pentru a beneficia de aceasta formare pe tematici europene au participat, pe parcursul a doua zile, la sedinte informale in plen despre constructia europeana si Strategia Europa 2020, precum si la activitati tematice in grupuri mici, in scopul realizarii de proiecte didactice pentru  portofoliul din cadrul aplicatiei practice.

La finalul cursului, cadrele didactice au raspuns intrebarilor unui chestionar de evaluare a informatiior teoretice dobandite la curs, precum si intrebarilor dintr-un chestionar de evaluare a impactului cursului asupra participantilor si a nivelului personal de satisfactie.

Clik pentru a descarca agenda cursului si un exemplu de proiect didactic pe tema Cetateanul european:

Toate cadrele didactice participante la curs au primit mape cu materiale informative foarte utile pentru proiectarea activitatilor didactice. De asemenea, profesorii pot consulta multe resurse online pentru a se documenta pe tematici europene, iar Spatiul profesorului (http://europa.eu/teachers-corner/index_ro.htm) a fost special creat pentru a veni in sprijinul cadrelor didactice interesate sa promoveze valorile europene si sa disemineze informatiile despre constructia europeana, drepturile si obligatiile cetateanului european, simbolurile si institutiile Uniunii Europene.
Dupa finalizarea cursului, prin semnarea contractului de formare, cadrele didactice s-au angajat sa disemineze informatia pe diferite canale de publicitate, la cat mai multi colegi din invatamantul preuniversitar, prin sedinte informale, campanie de mailuri, realizarea de proiecte didactice, sustinerea de lectii demonstrative, redactarea de articole si participarea cu lucrari si postere pe tematici europene la alte evenimente (conferinte, mese rotunde, workshop-uri, simpozioane, proiecte europene si mobilitati in spatiul european etc. )

Echipa de formare si coordonare a proiectului este alcatuita din specialisti in domeniu: Cornelia Predoiu (coordonator), Mihaela Dumitrescu, Tamara Iordachescu, Alina Arhire.

Pentru mai multe informatii despre Institutul European din Romania, consultati www.ier.ro.

Prof. Virgina – Smarandita Braescu

Inscriere la cursurile regionale în advocacy și lobby organizate de Asociația Academia de Advocacy prin programul PARTENER ACTIV SI IMPLICAT, din perioada 30 aprilie – 4 mai 2012, Bacău, regiunea Nord Est

Vă mulțumim că ați participat la conferința de lansare și sper să vă fi trezit interesul și să încurajați colegii să se înscrie la cursuri. Poze de la conferință regăsiți pe www.implicat.info.

Vă invităm să vă înscrieți la cursurile regionale în advocacy și lobby organizate de Asociația Academia de Advocacy prin programul PARTENER ACTIV SI IMPLICAT, din perioada 30 aprilie – 4 mai 2012, Bacău, regiunea Nord Est.
                    Înscrierea se realizează  accesând pagina de web
http://implicat.info/formular-de-%C3%AEnscriere-la-programul-de-formare-profesionala
                    Detaliile privind procedura de înscriere le regăsiți în documentul atașat. 

Grupul țintă care poate aplica la acest program este reprezentativ pentru societatea civilă: organizaţiile sindicale (18 locuri); organizaţiile patronale (18 locuri);  organizaţiile neguvernamentale (4 locuri); camere de comerţ ( 11 locuri);  asociaţiile de IMM-uri (6 locuri).
Locurile care nu vor fi ocupate de un grup țintă se vor reporta la alt grup țintă. De asemenea, persoana care se înscrie trebuie să aibă studii superioare finalizate și să aibă un statut activ pe piața muncii.
Formatul programului presupune atât acumularea de informații din materia de advocacy și lobby, cât și abilități practice în domeniu. Astfel, prima saptămână de curs presupune dezvoltarea de competențe civico- sociale și cunoștinte de advocacy, urmată de două luni de aplicații practice din viața reală, încheiată cu examenul de certificare.  Ulterior primei certificări urmează sesiunea de formare în lobby, cu perioada practică și examinare și certificare  ulterioară.
                 
Credem oportun să atragem atenția că aceste sesiuni de training nu sunt doar mijlocul de a obține o certificare, ci este realmente un instrument  de dezvoltare al dialogului social, al creșterii capacității organizaționale ca partener expert în relația cu decidenții publici. Aplicațiile practice ce urmează fiecărui curs vă implică în demersuri reale. Cu asistența noastră veți crea precedente de succes în comunitatea din care faceți parte, poziționându-vă organizația la standarde aplicabile la nivel internațional, devenind un pilon de referință  important în decizia publică.

Date importante:
–          înscriere până la 16 aprilie 2012, ( 16-20 aprilie este perioada de selecție și confirmare a participării)
–          30 aprilie – 4 mai 2012 curs advocacy, competențe civico-sociale
–          2 luni de aplicații practice reale
–          examen competențe civico –sociale 26 august 2012
–          27-31 august -curs ”Specialistul în activitatea de lobby”
–          2 luni de aplicații practice reale
–          decembrie 2012, examen, certificat Specialistul în activitatea de lobby

Am încheiat cu succes o prima serie de cursuri în cele opt regiuni de dezvoltare.  A doua serie, din care sperăm să faceți parte, este construită ținând cont de lecțiile învățate și de doleanțele exprimate de absolvenții noștri – este, de aceea, mai puternică, mai aproape de nevoile reale ale publicului țintă.

Pentru orice clarificări vă stă la dispoziție,
                  Iulia Elena Țuțuianu
––––––––––––––––––––––––––––––-
Iulia Elena Țuțuianu
0722256179
Asociatia Academia de Advocacy, Timisoara,
http://www.facebook.com/Activ.si.Implicat?sk=info

Conferinţa de lansarea a programului de formare profesională în lobby şi advocacy la Bacău

Joi, 22 martie 2012, la Bacău, a avut loc conferinţa de lansarea a  programului de formare profesională în lobby şi advocacy din cadrul proiectului „Partener Activ şi Implicat”. Evenimentul s-a desfăşurat în sala de conferinţe a hotelului Dumbrava, str. Dumbrava Roşie. nr. 2, Bacău, începând cu ora 11.00.

Noua etapă a programul de formare în lobby şi advocacy ce se va desfăşura la Bacău, în cadrul proiectului „Partener Activ şi Implicat” implementat de Academia de Advocacy, se adresează membrilor societăţii civile şi partenerilor sociali din regiunea Nord-Est şi prevede două săptămâni de curs despărţite de două perioade de aplicaţii practice de 8, respectiv 10 săptămâni. Cursurile sunt certificate UECNCFPA, prima săptămână certificată în “Dialog social şi advocacy”, iar cea de-a doua ca “Specialist în activitatea de lobby”.

Au fost invitaţi să participe la conferinţa de lansare  de la Bacău reprezentanţi ai grupurilor ţintă din cadrul proiectului şi membri din presa din regiune. Din partea Comunitatii de Advocacy au participat Virginia-Smărăndiţa Brăescu şi Robert-Ionuţ Chiriac, care au vorbit despre povestea de succes a campaniei cu tema „Transparenţa alocării fondurilor nerambursabile de la bugetul local pentru societatea civilă” desfăşurată de Coaliţia de Lobby şi Advocacy Oneşti ca aplicaţie practică în cadrul proiectului „Partener activ şi implicat.”

In perioada aplicaţiei practice din proiectul „Partener activ şi implicat.”, Coaliţia de Lobby şi Advocacy Oneşti a fost formată din reprezentanţii ONG-urilor care au participat la cursurile de formare profesională în lobby şi advocacy desfăsurate la Iaşi şi Sinaia:

CONFERINTA ONG-URILOR LOCALEMediator Cătălin Gaman, Preşedinte

CENTRUL DE MEDIERE, SERVICII JURIDICE SI ARBITRAJ,

Mediator, prof. Virginia-Smărandiţa Brăescu, Preşedinte

CENTRUL DE TRAINING, CONSULTANTA SI MEDIERE ONESTI,

Mediator Robert-Ionuţ Chiriac, membru

GRUPUL SOCIAL CIVIC ONEŞTI

Dl. Alexandru Cristea , Preşedinte

 ASOCIATIA DE TINERET „ONESTIN”

Dl. Neculai Pantelimon, Membru

 ASOCIATIA DE TINERET „ONESTIN”

P.R. Andra Roxana Oroş,

ASOCIATIA PENTRU PROMOVAREA DIVERSITATII IN EDUCATIE BACAU

Conferinţa de la Bacău a fost moderată de Iulia Ţuţuianu, manager evenimente, şi Aurelia Marcoane, coordonator de comunicare, din echipa Academiei de Advocacy.  În cadrul evenimentului, participanţii au avut ocazia să afle, prin intermediul unei înregistrări  video, de la Radu Nicosevici, team leader al proiectului, detalii privind importanţa şi impactul proiectului „Partener activ şi implicat” în România.

Pentru mai multe informaţii despre proiectul „Partener activ şi implicat” şi  poveştile de succes ale participanţilor în proiect, consultaţi www.advocacy.ro; www.implicat.info.