Arhiva | Lobby si Advocacy RSS for this section

Organizațiile de tineret din Bacău cer constituirea Fondului de Tineret

12510472_10205687649206742_4685922383267064736_n

20 de organizații de tineret din Bacău atrag atenția Consiliului Local și Consiliului Județean cu privire la lipsa alocării financiare în vederea constituirii Fondului de Tineret, prevăzut în Legea tinerilor nr. 350/2006. Aceasta impune autorităților din municipiile reședință de județ, precum și consiliilor județene, instituirea unui fond pentru activitățile de tineret.

Contrar dispozițiilor legale, dar și constituționale (articolul 49 din Constituția României), în bugetele ultimilor ani ale Consiliului Local și Consiliului Județean Bacău nu au fost prevăzute fonduri destinate sprijinirii activitatilor de tineret, fapt care indirect îi face pe tineri să părăsească județul imediat după terminarea studiilor din cauza lipsei de oportunități de dezvoltare personală și profesională. Pe termen lung, exodul tinerilor duce la o economie locală subdezvoltată.

Articolul 28 din Legea tinerilor:

(1) Consiliile judeţene şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, precum şi consiliile locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităţilor de tineret.

(2) Fondul destinat activităţilor de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanţarea activităţii de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de şi pentru tineret, precum şi a unor activităţi de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundaţiilor judeţene pentru tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi a organizaţiilor neguvernamentale de tineret şi pentru tineret de pe raza unităţii administrativ-teritoriale respective.

Prin urmare, tinerii băcăuani solicită autorităților locale să pună în aplicare legea și să prevadă în bugetele locale pentru anul 2016 sumele corespunzătoare pentru finanțarea activităților de tineret, prin instituirea Fondului de Tineret prevazut de Legea 350/2006 a tinerilor. În caz contrar, aceștia sunt pregătiți să cheme Consiliul Județean în fata instanței de contencios administrativ.

Tinerii din Bacău au mare nevoie de activități în care să fie implicați, însă organizațiile de tineret se confruntă cu o lipsă acută de fonduri pentru implementarea acestora. La recenta masă rotundă la care au participat reprezentatii ONG-urilor din judetul Bacău, am decis să solicităm autorităților publice locale să respecte legea, punand la dispoziție acest Fond de Tineret obligatoriu începând cu anul 2016 și să nu uite că aceștia au fost aleși ca să reprezinte interesele cetățenilor, deci și ale tinerilor din Bacău – Cristian Ghingheș, monitor al Consiliului Tineretului din România pentru gestionarea fondurilor de tineret la nivelul județului Bacău

Organizații semnatare:

Consiliul Tineretului din România;

– Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău;

– Asociația „Onestin” Onești;

– Asociația Inițiative pentru o Comunitate Responsabilă Moinești;

– Asociația Există o Șansă Buhuși;

– Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD);

– Asociația Un Zâmbet Bacău;

– Asociația Iubim Natura Bacău;

– Asociația pentru Dezvoltare Activă Bacău;

– Asociația „Ingenious Drama” Bacău (ID Fest);

– Centrul European pentru Strategii Durabile Bacău;

– Asociația Happy Life Bacău;

– Asociația Divanul AdBlog Bacău;

– Asociația Elevilor din Bacău;

– Grupul de Inițiativă Basarăbeană Bacău;

– Consiliul Județean al Elevilor Bacău;

– Leo Alpha „Young&Smart” Club Bacau;

– Interact Bacău;

– trupa Nobody’s Group Bacău;

– trupa Transparency Bacău.

Vă mulțumim!

Sursa: https://bacaulactiv.ro/tinerii-din-bacau-solicita-constituirea-fondului-de-tineret-la-nivelul-consiliului-judetean-si-consiliului-local-incepand-cu-anul-2016/

Conferința de presă CONSULTAREA PUBLICĂ SUB LUPĂ – Rezultatele cercetării “M-am decis să mă implic”, România 2015

12345602_10205507324378734_5724227380755933265_n

Academia de Advocacy din Timișoara, în parteneriat cu Asociația Romanian Youth Movement for Democracy Bacău, vă invită joi, 10 decembrie, la ora 11, la sala de conferințe din incita Hotelului President din Bacău (Ioniță Sandu Sturdza, nr. 11) la conferința de presă CONSULTAREA PUBLICĂ SUB LUPĂ – Rezultatele cercetării “M-am decis să mă implic”, România 2015, efectuate prin proiectul „Campaniile Coaliției 52- Conștientizare, Monitorizare, Consolidare, Influențare.” – proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România, www.eeagrants.org , www.fondong.fdsc.ro.

Elementul central al conferinței de presă îl reprezintă imaginea TRANSPARENȚEI decizionale pe toate regiunile României si capitală. Până astăzi cercetarea a implicat peste 180 de cetățeni și reprezentanți de organizații și au fost transmise peste 800 de solicitări către toate primăriile la nivel de municipii din România, toate ministerele și primăriile din toate sectoarele capitalei.

În cadrul acțiunii au fost monitorizate 109 municipii și 17 ministere. Detaliile din fiecare regiune vor fi prezentate detaliat în cadrul conferinței.

Așteptăm confirmarea participării la email: mariandamoc@rymd.ro.

Evenimentul este organizat, în municipiul Bacău, de organizația Romanian Youth Movement for Democracy. Pentru mai mult multe informații, vă rugăm contactați președinte RYMD, Marian Dămoc, la numărul de telefon 0747 47 68 36.

 

Transparenta decizionala la raport.

Stadiul aplicarii L52/2003 privind transparenta decizionala a autoritatilor publice de pe teritoriul Romaniei este prezenta in opinia publica din 10 dec. 2015, incepand cu orele 11:00 cand se desfasoara conferinte de presa simultane in Bucuresti, Timisoara, Arad, Deva, Resita, Cluj, Oradea, Baia Mare, Tg Mures, Brasov, Alba Iulia, Sibiu, Bacau, Iasi, Constanta, Craiova, Ramnicu Valcea, Pitesti si nu numai.

Descarcă:

 

Noua putere în stat: cetățeanul implicat! Votează și tu pentru un Parlament pentru cetățeni!

Cover_i74_1500x450px_14_10_15

Proiectul i74 îşi propune sa adune 100.000 de semnături din 11 județe ale României pentru a schimba prin lege, conform dreptului garantat de Constituția României prin articolul 74, modul de funcționare al Parlamentului – Vrem un Parlament pentru cetățeni, nu pentru politicieni!

Ce este i74?

Inițiativa legislativă a Fundației CAESAR și a ta, născută în baza Articolului 74 din Constituţia României. Prin prevederile acestui articol, cetățenii pot introduce legi în Parlament. Conform Art. 74, „(1) Iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot.”
Cum ne propunem sa reusim?

Vrem să strângem peste 100.000 de semnături în cel puțin 11 judeţe. Fiecare județ trebuie să aibă minim 5.000 de semnatari.

De ce i74?

Pentru că a venit timpul să avem un parlament pentru cetățeni, nu pentru politicieni, ca și până acum. Fiecare român își dorește să aibă pe cine să voteze, nu împotriva cui să voteze. Pentru ca acest lucru să se întâmple, avem nevoie de conducători care să ne reprezinte interesele de cetățeni în parlament.

Situația sta în felul următor în momentul de față:

– 9 din 10 români nu mai au încredere în Parlament

– Parlamentarii au dreptul de a decide orice, oricând doresc, prin vot secret. Așa și-au scris regulamentul.

– Fiecare parlamentar costă statul român peste 53.000 de lei lunar.

– Rata absenteismului este una nepermis de mare: media prezenței la votul în Senat a fost de doar 49% în 2013.

Ce aduce nou i74?

1. Transparență: Propunem voturi la vedere, accesibile tuturor cetățenilor. Ca să știi cum te reprezintă aleșii tăi.
2. Seriozitate – Propunem ca fiecare absență nemotivată să fie sancționată cu 1% din salariu. Ca să știe că nu se joacă pe timpul nostru.
3. Responsabilitate – Decontările pe baza declarațiilor pe proprie răspundere nu vor mai fi permise. Pentru a se deconta cheltuieli, va fi nevoie de documente justificative. Pentru că banul public e banul tău și nu poate fi cheltuit oricum.

Schimbarea pleacă de la noi toți. Iar puterea lor e în mâinile noastre.

Conform legii, doar semnăturile în persoană se adaugă la totalul necesar, insă semnătura ta virtuală este extrem de importantă și vine în sprijinul proiectului: ea contează atât pentru promovarea inițiativei cât și pentru a comunica celor care vor să semneze unde si cum o pot face. Semnează virtual mai jos și în perioada următoare vom reveni către tine cu detalii despre centrele noastre de colectare de semnături.

 

4,683 SIGNATURES
100,001 signatures

Detalii pe site: www.i74.ro

„Mecanisme de influenţare a procesului decizional de la nivel local şi central – Lobby şi Advocacy”, 22 – 25 octombrie 2015, Slănic – Moldova

Asociația Romanian Youth Movement for Democracy (RYMD), în parteneriat cu organizația „Un Zâmbet” Bacău organizează în perioada 22 – 25 octombrie 2015 training-ul „Mecanisme de influenţare a procesului decizional de la nivel local şi central – Lobby şi Advocacy”. Activitatea face parte din cadrul proiectului „Cetățeni Activi pentru Bacău”.

Training-ul se adresează persoanelor care activează în societatea civilă de la nivelul județului Bacău, incluzând domeniul nonguvernamental, sindicate, patronate, cetățenie activă etc,  și care doresc să afle metode și tehnici pe care le pot folosi pentru a-și promova cauza în fața decidenților politici.

Procesul de selecție

Persoanele interesate să participe la această sesiune de formare sunt rugate să transmită, până pe data de 18 octombrie 2015, la adresa teodora.buga@rymd.ro, o problemă identificată în domeniul în care activează organizația pe care o reprezintă și care ar putea fi rezolvată de către autoritățile locale, însoțită de un scurt plan de activități, în maxim 500 de cuvinte. Persoanele selectate vor fi anunțate până pe data de 19 octombrie 2015.

Despre trainer

UntitledCorina Dragomirescu este fondator al Academiei de Advocacy în cadrul căreia iniţiază, aplică spre finanţare şi coordonează toate proiectele organizaţiei, fiind, de asemenea, implicată activ în toate campaniile de advocacy ale organizaţiei, în consultările publice derulate prin procedura de audieri publice şi în elaborarea de publicaţii de sprijinire a societăţii civile în a-şi apăra interesele: De la Opacitate la transparenţă, Campania de Advocacy – Ghid practic pentru organizaţiile cu membri, Ghidul de organizare a dezbaterilor publice în baza legii nr. 52/2003, Raportul de monitorizare a activităţii parlamentare sunt câteva referinţe din rândul acestora.

Ca membru al Confederaţiei Întreprinzătorilor Particulari din județul Timiş a elaborat proiecte spre finanţare, atât pentru mediul timişorean, cât şi transfrontalier (1995-2001).

A demarat experimentul pilot de incubator de afaceri, punând în practică primul parteneriat public privat din judeţul Timiş – ,,Centrul de Inovare şi Incubare Timişoara” (1994). În cadrul acestui program a sprijinit sectorul IMM, în obţinerea de fonduri neramburasabile şi în dezvoltarea afacerilor.

Experienţa acumulată în mediul asociativ a determinat-o să se implice alături de organisme internaţionale (IRIS Center, CHF International, World Learning Romania, Center for International Private Enterprise) în elaborarea de politici publice de creare a unui mediu favorabil dezvoltării socio – economice în România.

safe_image

A contribuit la elaborarea legilor accesului liber la informaţia publică, a legii transparenţei, a proiectului de lege de declaraţie unică consolidată pentru întreprinderi, a legii aprobării tacite, a declaraţiei pe proprie răspundere, câştigând o bogată experienţă în procesul legislativ şi modul de interferare cu legiuitorii.

Este membru supleant în Consiliul Economico Social European pe mandatele 2007 – 2015, în cadrul căruia îşi aduce contribuţiile sale lucrând în grupurile sale de studiu. Din anul 2009, s-a înscris la şcoala doctorală, încercând să aducă un plus de valoare asupra rolului notorietăţii în decizia publică.

IMPORTANT! Evenimentul va avea loc în Slănic Moldova, în cadrul Pensiunii Poiana-Verde. Cazarea, masa și cheltuielile pentru activități sunt asigurate de către organizatori, transportul reprezentând contribuția participanților la această sesiune de training.

18 septembrie 2015, ora 12:00 – Termenul limită de de depunere a proiectelor ONG-urilor la Onești!

PMO

Vineri 18 septembrie 2015, ora 12:00 este termenul limită de de depunere a proiectelor organizațiilor nonguvernamentale pentru proiectele de interes local finanțate de la bugetul local al municipiului Onești!

Sperăm într-o participare cât mai activă și implicată în cea de-a doua sesiune de finanțare pentru anul 2015.

Detalii suplimentare pe site-ul Primăriei Municipiului Onești www.onesti.ro la Secțiunea ” Finanțare ONG-uri”.

A apărut primul volum complex despre activitatea de lobby din România!

Dinamica_activitatii_lobby

Prima carte din România care abordează dinamica şi specificul activităţii de lobby a fost lansată săptămâna aceasta. Sub semnătura lui Ionuţ Tănase, volumul „Dinamica activității de lobby în România” prezintă într-o manieră deopotrivă ştiinţifică şi pragmatică evoluţia şi perspectivele de dezvoltare în activitatea de reprezentare a intereselor. Autorul este specialist în lobby şi comunicare politică și doctor în ştiinţele comunicării.

Cei care doresc să afle cu ce se ocupă lobbyiştii şi care este menirea lor în democraţie, care şi cât de legitime sunt grupurile de interese, ce deosebeşte lobbyul de traficul de influenţă sau dacă este necesară o lege a lobbyului în România au de acum la dispoziţie volumul „Dinamica activității de lobby în România”, apărut la editura Eikon din Cluj-Napoca.

Dincolo de meritul pionieratului în cercetarea complexă a lobbyului, cartea se remarcă prin siguranţa tonului, rigoarea demonstraţiei şi o impresionantă bibliografie de specialitate în domeniul lobbyului şi al comunicării politice. Volumul aduce o solidă contribuţie teoretică, deschizând câmpuri tematice noi şi constituind în acelaşi timp un adevărat manual pentru lobbyiştii şi politicienii români, precum şi o lectură utilă celor ce vor să înţeleagă mecanismele deciziei politice sau stereotipiile vizavi de lumea lobbyiştilor.

„Este o carte necesară pentru cei care vor să practice această activitate relativ nouă în peisajul politic autohton, în mod profesionist şi transparent, dar şi pentru politicienii care încă manifestă reticenţă în raport cu subiectul lobbyului. Activitatea de lobby în România este la finalul etapei de pruncie, căci piața de consultanță numără deja în jur de zece companii specializate în această nişă. Este aşadar loc de creştere şi de profesionalizare în arena persuasiunii politice. Lobbyul corect făcut şi, totodată, asumat este absolut legitim, fiind un element esenţial al democraţiei participative şi bucurându-se, după cum au arătat anchetele sociologice, de o percepţie pozitivă în rândul românilor. Las cititorii să descopere mai multe, inclusiv pe website-ul dedicat lobbyului şi prezentului volum – http://www.desprelobby.ro”, afirmă Ionuț Tănase, autorul volumului.

Lucrarea a primit referințe de excepție din partea a doi dintre autorii europeni experimentaţi şi consacraţi în cercetarea lobbyului – Prof. dr. Rinus van Schendelen şi Lionel Zetter – şi din partea unor lobbyişti care au pus bazele activităţii de lobby în România: Guy Burrow, fondatorul primei firme de lobby din România, şi Laura Florea, preşedintele primei asociaţii a lobbyiştilor români.

„Această carte aduce o contribuţie deosebit de valoroasă la dezvoltarea profesională şi la înţelegerea activităţii de lobby în România şi nu numai. Pentru cei care practică activitatea de lobby în România sau care intenţionează să se lanseze în domeniu, această carte este o lectură obligatorie”, declară Lionel Zetter, autorul best-seller-ului „Lobbying, the Art of Political Persuasion”. În același timp, Laura Florea, președintele Registrului Român de Lobby şi profesor asociat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (Universitatea Bucureşti), apreciază că Ionuț Tănase „lansează o provocare comunității de experți în lobby, aceea de a aduce activitatea de lobby la nivelul de artă a persuasiunii politice”.

Cartea este disponibilă în librării începând cu data de 18 decembrie.

Lobby în România vs. Lobby în UE

Lobby

A. Reflecții generale

Manifestare complexă, cu abordări variate, lobby-ul trebuie analizat şi supus unor minime reglementări, pentru a asigura o competiţie egală între toţi actorii şi a preveni distorsionarea procesului democratic.

Influenţarea proceselor decizionale de la nivelul autorităţilor publice (lobby, în sens general) reprezintă un fenomen continuu, care nu va dispărea, ci cel mult va fi reglementat pentru a construi o societate mai bună, care să ofere şanse egale de participare şi de schimbare tuturor. În fapt, avem de-a face cu un element pur democratic, participativ care implică prezenţa unui grup de cetăţeni activi, decişi să conteste statu-quo într-o manieră sau alta.

Această realitate este dată de faptul că trăim într-o lume complexă, pe care nu o putem schimba singuri, ci doar împreună. Dacă nu putem schimba lumea, va trebui să ne schimbăm odată cu ea, şi nu neapărat în bine. George Bernard Shaw a spus: „Omul rezonabil se adaptează la lume; omul nerezonabil persistă în încercarea de a adapta lumea la el. Prin urmare, întregul progres depinde de omul nerezonabil”[1]. Această încercare de a schimba lumea reprezintă poate o definiţie alternativă a lobbyului, văzut ca o provocare la ordinea prestabilită.

Aceasta ne aduce aminte de una dintre pildele biblice relevante pentru dorinţa de schimbare prin cooperare, şi anume cea narată în Evanghelia după Marcu, capitolul 2, versetele 1-12, unde se vorbește despre vindecarea paraliticului din Capernaum. Fără apel la detalii de substanță, doresc să accentuez faptul că, din dorinţa de a-L vedea pe Iisus, patru oameni s-au căţărat pe acoperişul clădirii, unde Acesta se afla, şi au făcut o gaură în el pentru a-l coborî pe al cincilea, un om bolnav aflat pe o targă. Aceştia au făcut ceva extraordinar – au văzut mulţimea adunată, și-au dat seama că nu pot intra şi au decis să fie nerezonabili pentru a schimba o stare de fapt defavorabilă interesului unei persoane aflate în suferință. Ca şi în lobby, avem un grup de oameni care au decis să pună înaintea lor interesul unei alte părţi (prietenul bolnav) şi au hotărât să coopereze, fiecare fiind conştient de importanţa contribuţiei individuale la efortul colectiv. Ei au reuşit numai unindu-şi forţele; demersul lor ar fi eşuat în cazul în care fiecare şi-ar fi văzut doar de interesele proprii[2].

A vorbi despre lobby înseamnă a vorbi despre democraţie, despre dreptul de asociere şi despre politică în sensul cel mai larg cu putinţă. Fiecare ar trebui să aibă dreptul de a interveni în luarea deciziilor pentru a preveni un dezechilibru. Lobby-ul are astfel rolul crucial de a aduce echilibrul de putere în orice formă de guvernare. Chiar şi cei mai buni legiuitori pot greşi dacă deciziile lor nu sunt supuse controlului sau contestării; chiar şi democraţia directă poate deveni o dictatură dacă puterea majorităţii nu este contrabalansată. Echilibrul instituţional poate fi deci realizat prin lobby.

Lobby-ul ne oferă totodată capacitatea de a fi flexibili şi adaptabili, de a nu rămâne ancoraţi în decizii luate într-un context care ţine de trecut. Această idee este ilustrată de un mare gânditor al antichităţii greco-romane, Cicero, care foloseşte în scrierile sale metafora navei-stat: „În politică este total iresponsabil să adopţi o atitudine de neclintit în vreme ce împrejurările evoluează permanent, iar oamenii de ispravă se răzgândesc. Să te agăţi de aceeaşi opinie indiferent de costuri nu a fost niciodată o virtute printre oamenii de stat. Când eşti pe mare, dacă nava ta nu poate ajunge în port este mai bine să fugi din faţa furtunii. Dacă însă poţi fi în siguranţă navigând în volte, numai un nerod ar ţine drumul drept în loc să schimbe traseul, ajungând astfel acasă. La fel, ţelul suprem al unui om de stat înţelept trebuie să fie pacea onorabilă a ţării sale, aşa cum am mai spus adeseori. Viziunea noastră este cea care trebuie să rămână constantă, nu vorbele”[3].

Aceasta nu înseamnă a renunţa la obiectivele majore, ci numai a schimba abordarea pentru a obţine aceste rezultate şi a face corecţiile de curs necesare (prin lobby, printre altele).

Ajungem astfel în vremurile noastre, unde metafora ciceroniană capătă o formă modernă, aceea a antifragilităţii, aşa cum a fost definită de Nicholas Taleb în deja faimoasa lucrare Antifragil. Ce avem de câştigat de pe urma dezordinii[4] – o proprietate a organismelor de a se adapta la variaţii extreme ale mediului înconjurător.

Lobby-ul, prin componenta sa de reactivitate, joacă astfel un rol cheie în abilitatea instituţiilor şi a societăţii de a prospera şi de a se perfecţiona în faţa dezordinii. Lobby-ul nu ne ajută să anticipăm aşa numitele „surprize strategice” (lebede negre în limbajul lui Taleb), care apar atunci când ne aşteptăm mai puţin. În schimb, ne ajută să construim acel sistem care poate face faţă acestor surprize şi prospera.

În editorialul său de opinie „Learning to Love Volatility”[5], Taleb enumeră o serie de cinci principii menite să transforme orice structură într-o structură antifragilă. La aproape fiecare principiu putem evidenţia rolul pozitiv pe care îl are lobby-ul în calitatea sa de catalizator al schimbării. Cu titlu de exemplu, regula nr. 3 „Ce e mic nu e doar frumos, ci şi eficient” ne atrage atenţia asupra pericolului unor structuri mamut, fie ele publice sau private, care sunt rigide şi nepregătite pentru schimbări bruşte. În acest caz, lobby-ul, reprezentând interese diferite, care contestă situația dată de facto sau de jure, poate să aducă noutatea necesară, atrăgând atenţia asupra nevoii de schimbare.

B. Studiul Lobby în România vs. Lobby în UE

Institutul European din România, în calitate de instituţie publică cu atribuţii în sprijinirea formulării şi aplicării politicilor Guvernului, a derulat și în cursul anului 2014 o politică activă de cercetare-dezvoltare în strânsă cooperare cu mediul privat (în cazul de față cu Asociaţia Registrul Român de Lobby). S-a urmărit prin aceasta promovarea unor politici publice riguros fundamentate, sprijinite pe analize şi dezbateri prealabile, care au avut ca rezultat apariția unui studiu de înaltă ținută științifică cu un impact pozitiv asupra vieţii cetăţenilor: un studiu dedicat modului în care este abordat fenomenul de lobby în România, în condițiile în care impactul acestuia asupra proceselor decizionale începe să fie din ce în ce mai vizibil.

IER a publicat astfel studiul Lobby în România vs. Lobby în UE, elaborat de o valoroasă echipă de cercetători din care au făcut parte prof. univ. Elena-Simina Tănăsescu (coordonator), Miruna Andreea Balosin, Cosmin Dima, Cristian Ducu, Ștefan Ilie Oanță şi Ramona Delia Popescu.

Abordând o tematică variată, autorii studiului au urmărit să clarifice și să prezinte aspecte precum: terminologia și conceptele necesare; grupuri de interese şi lobby în societatea românească; legislaţia română cu privire la lobby, aspectele eticii în activitatea de lobby.

”[…] prezentul studiu nu își propune să ofere o definiție standard a conceptului de lobby și nici să construiască un îndrumar pentru o viitoare reglementare, ci să exploreze opțiunile existente și, inclusiv pe baza unor experiențe înregistrate de state aflate în tranziție democratică, dar și de state cu vechime în reglementarea lobby, să deducă principalele consecințe pe care le-ar putea avea diferitele tipuri de reglementări cu privire la lobby în România”[6].

Clarificarea terminologică a conceptului de lobby presupune, în viziunea echipei de cercetare, definirea contextului democratic, mai precis a eventualei dihotomii dintre interesul general şi interesul particular. Această analiză a ținut seama de existența grupurilor de interese, permițând totodată o delimitare clară a lobby-ului de concepte conexe, precum cel de advocacy sau public relations. S-a ajuns cu acest prilej la identificarea unei definiții generice: „în sens larg, lobby-ul se referă la acţiunea de a influenţa decizia altora, indiferent dacă decizia vizată este una personală, a unui grup de indivizi ori a unei societăţi comerciale sau de natură guvernamentală”[7] (Capitolul I. Terminologie și concepte).

Odată identificate caracteristicile generale ale lobby-ului, studiul a urmărit inventarierea formelor sub care grupurile de interese s-au manifestat în spațiul public național, până în prezent, și prezentarea modului în care au realizat activități specifice lobby-ului, în absența unui cadru normativ clar. Studiul a încercat totodată să identifice impactul pe care acest fenomen l-a avut asupra formării democrației românești (Capitolul II. Grupuri de interese și lobby în societatea românească).

O realizare majoră a studiului este reprezentată de inventarierea tuturor tipurilor de reglementări și a tuturor tipurilor de norme juridice cu incidență asupra activităților de lobby. Cu acest prilej a fost realizată și o analiză calitativă a manierei în care respectivele standarde au contribuit la dezvoltarea lobby-ului în România, de manieră pozitivă sau negativă. Totodată, s-au subliniat diferențele dintre lobby și unele fapte cu caracter penal, subliniindu-se în mod repetat diferența dintre lobby și trafic de influență (Capitolul III. Legislația română cu privire la lobby).

Perspectiva etică asupra lobby-ului se referă la faptul că „accentul este pus pe auto-reglementare, adică pe dezvoltarea unor mecanisme de natură etică la nivelul corpului de profesionişti şi organizaţii care reprezintă interesele proprii sau ale unui/unor terţi”[8]. Normele etice, aflate încă in statu nascendi, beneficiază de o atenție sporită din partea autorilor, oferind plusvaloare studiului în raport cu alte lucrări elaborate în România. Autorii consideră că lobby-ul capătă o serie de valori caracteristice: integritatea, transparenţa, confidenţialitatea şi acurateţea[9] (Capitolul IV. Etica în activitatea de lobby).

În analiza evoluțiilor interne, lucrarea ia în calcul și evoluțiile similare pe plan european și național, reușind să demonstreze „faptul că lobby-ul şi grupurile de interese sunt componente legitime ale unei democraţii liberale şi participative”[10].

Prezentând soluții identificate de tip reglementare (hard law) vs. auto-reglementare (soft law), studiul oferă decidenților și tuturor părților interesate o abordare echilibrată care pune accentul pe transparență și pe necesitatea „recunoașterii deschise a existenţei fenomenului de lobby”[11] (Concluzii: Transparența intereselor și a activităților de lobby).

Putem în final concluziona faptul că, „fără a oferi rețete miraculoase, studiul reprezintă o foarte utilă invitație la dezbatere și reflecție, pe un subiect complicat, care oferă mai multe posibile soluții”[12].

C. Conferința de lansare, cu tema Lobby, de la teorie la practică. Implicații asupra politicilor publice, mediului de afaceri și ONG-urilor în România

Capacitatea generatoare de dezbateri și reflecții a studiului a fost evidențiată în data de 31 martie 2015, cu prilejul conferinței de lansare.

Cu o audiență numeroasă formată din reprezentanţi ai Parlamentului României, Ministerului Justiției, Institutului European din România, ai mediului academic şi de afaceri, experţi în domeniul afacerilor europene, ai lobby-ului, precum şi din reprezentanţi ai societăţii civile, mass-media etc., conferința s-a dovedit a fi un teren fertil dezbaterii publice pe un subiect controversat. Complexitatea temei a fost subliniată de dna Laura Florea, preşedinta Asociaţiei Registrului Român de Lobby, care a declarat: „Lobby-ul este o formă de comunicare din ce în ce mai complexă, inclusiv în ceea ce îi priveşte pe politicieni, iar transparenţa ar trebui să fie cuvântul de ordine”[13].

Conferința Lobby, de la teorie la practică. Implicații asupra politicilor publice, mediului de afaceri și ONG-urilor în România este disponibilă online aici.


[1] George Bernard Shaw, Man and Superman (1903) ”Maxims for Revolutionists”.
[2] Pentru mai multe detalii, a se vedea și John C. Maxwell, Meditați! Teme de gândire pentru lideri, traducere de Marius Chitoșcă, Editura Curtea Veche, București, 2012.
[3] Marcus Tullius Cicero, Cum se conduce o ţară: Ghid antic pentru liderii moderni, Selecţia textelor şi introducere de Philip Freeman, Cuvânt-înainte şi studiu de George Cristian Maior, traducere de Carmen Dumitrescu, Editura Rao, Bucureşti, p. 55.
[4] Nassim Nicholas Taleb, Antifragil. Ce avem de câştigat de pe urma dezordinii, traducător Cornelia Dumitru, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2014.
[5] Idem, „
Learning to Love Volatility” in The Wall Street Journal, 16 noiembrie 2012.
[6] Elena-Simina Tănăsescu (coordonator), Lobby în România vs. Lobby în UE, Institutul European din România, București, 2015, p. 21.
[7] Elena-Simina Tănăsescu (coordonator), Lobby în România vs. Lobby în UE, Institutul European din România, București, 2015, p. 33.
[8] Ibidem, p. 99.
[9] Ibidem, p. 108.
[10] Ibidem, p. 114.
[11] Ibidem, p. 118.
[12] Gabriela Drăgan, „Cuvânt înainte”, în vol. Lobby în România vs. Lobby în UE, Institutul European din România, București, 2015, p. 8.
[13]
Sinteza Conferinței.


Dr. Mihai Sebe
Expert în cadrul Serviciului Cercetare și Formare în Afaceri Europene
Institutul European din România

* Articol apărut prima dată în cadrul Newsletter-ului IER, an VII, nr. 73, mai 2015

Sursa: Juridice.ro

CERT – Primul proiect de infrastructură pentru tineret şi voluntariat din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău

Comunicat de presă post eveniment        

Buhuşi, 8 Iunie 2015
                    
Asociaţia „EXISTǍ O ŞANSǍ” din localitatea Buhuşi, judeţul Bacǎu, a organizat sâmbǎtǎ, 6 iunie 2015, deschiderea oficialǎ a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT şi conferinţa de lansare în comunitate a proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Programului Fondul ONG în România – Componenta 5 Dezvoltarea Capacitǎţii ONG-urilor, Reţele şi Coaliţii.
Evenimentul a început la ora 11.00, cu slujba de sfinţire a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT din oraşul Buhuşi, la sediul din str. Tineretului, Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria). Lucrǎrile conferinţei s-au desfǎşurat în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Ion Borcea”, începând cu ora 11.30, după sfinţirea a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT.
În Romania, tinerii reprezintǎ una dintre cele mai defavorizate categorii în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii. La nivel local, ca rǎspuns la lipsa alternativelor de implicare a tinerilor şi a spaţiilor adecvate petrecerii timpului liber, înfiinţarea Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT creeazǎ structura sustenabilǎ pentru dezvoltarea iniţiativelor menite să faciliteze cetăţenia activă şi implicarea responsabilǎ a tinerilor în viaţa comunitǎţii. Beneficiari direcţi ai proiectului sunt 130 de voluntari, elevi şi tineri care participǎ la crearea unui model de iniţiativă pentru comunitate şi parcurg un exerciţiu de învăţare util pentru formarea lor profesională şi civică. Astfel, pe perioada celor 12 luni de finanţare a proiectului, se urmǎreşte creşterea numǎrului oportunitǎţilor de implicare a tinerilor şi creearea cadrului de dezvoltare de coaliţii şi parteneriate pentru înfiintarea reţelei CERT (Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din şcoli), mijloc  de  extindere a colaborǎrilor şi schimbului de experienţǎ la nivel regional şi naţional.
 
La eveniment au participat, alǎturi de echipa de proiect, voluntarii Asociaţiei „EXISTǍ O ŞANSǍ” şi numeroşi invitaţi: parteneri mass-media (Luminiţa Dobrea, Dream Designer Piatra Neamţ,  Buhuşi TV, orasulbuhusi.ro, buhusi.net, blogger Marius Gabriel Mǎlinescu), reprezentanţi ai Bisericii (preot protopop Cozma Vasile, preot Stefan Moldovan, preot paroh Romeo Sbârcea), reprezentanţi ai autoritǎţii locale şi instituţiilor publice (consilieri locali din Buhuşi şi Oneşti: Vasile Gaucan, Ovidiu Hobu, Alexandru Cristea şi Sorin Braşoveanu, director DGASPC Bacau, Contantin Poiana, Manager de calitate Spitalul Orǎşenesc Buhuşi) reprezentanţi ai Palatului Copiilor Bacǎu (Stefan Zaharia) şi ai instituţiilor de învǎţǎmânt (Colegiul Naţional “Ion Borcea” şi şcolile gimnaziale din Buhuşi, Colegiul Naţional “Grigore Moisil” Oneşti), reprezentanţi ai sectorului ONG (Roman Tanasiciuc, preşedinte Lyons Piatra Peamţ), Olga Pleşca, Asociaţia Motivation Romania – filiala Piatra Neamţ,  Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacǎu (Gabriela Achihǎi, preşedinte FSC), Asociatia Lizuca Bacǎu, Centrul Daniel Bacǎu (Porumbiu Lavinia şi Rotaru Silviu), Asociaţia Românǎ de Dezbateri, Oratorie şi Retoricǎ – ARDOR (Ciprian Zaharia, preşedinte ARDOR Moldova), Asociaţia Centrul de Training, Consultanţǎ şi Mediere (CTCM Oneşti), Asociaţia de Tineret ONESTIN din Oneşti (Bianca Ionescu şi Diana Ciobanu), Romanian Youth Mouvement for Democracy (Buga Teodora şi Marian Damoc, preşedinte RYMD) şi ai mediului de afaceri din Buhuşi (Ecaterina Manea).
 
 
Organizatorii mulţumesc direcţiunii Colegiului Tehnic “Ion Borcea” din Buhuşi (director, prof. Ion Fercu, şi director adjunct, prof. Liliana Radovici), care a gǎzduit lucrǎrile conferinţei de lansare a proiectului CERT în comunitate, precum şi tuturor participanţilor care au rǎspuns invitaţiei şi au fost prezenţi la eveniment.
Pentru detalii si informatii suplimentare:
  
Asociaţia ,, EXISTǍ O ŞANSǍ”
Elena MITREA, Manager proiect
Telefon: 0744260370
Virginia – Smărăndiţa BRǍESCU
Responsabil Comunicare şi PR; Expert/Trainer
Telefon: 0742.754.259; 0740.367379
Despre Asociaţia ,,EXISTǍ O ŞANSǍ”
  
Asociaţia „Există o şansă” este o organizaţie non-profit din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, care are ca scop dezvoltarea unei oferte de alternative şi soluţii pentru o viaţă mai bună, prin promovarea drepturilor şi capacităţilor persoanelor cu risc de marginalizare şi excludere socială.   

Pentru mai multe informaţii despre Asociaţia ,,EXISTǍ O ŞANSǍ” şi proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret”, accesaţi: www.existaosansa.ro.

Conţinutul acestui comunicat de presă nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor comunicatului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org.

 

Deschiderea oficială a Centrului de Resurse pentru Tineret CERT, 06 iunie 2015, Buhuși

safe_image

Comunicat de presă
Buhuşi, 1 Iunie 2015

PORŢI DESCHISE – Deschiderea oficială a Centrului de Resurse pentru Tineret CERT

CERT, o şansă pentru tine! – Primul proiect de infrastructură pentru tineret şi voluntariat din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău.
Prima Retea de Tineret CERT – Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din şcoli – mijloc de extindere a colaborărilor şi schimbului de experienţă la nivel regional şi naţional.

Asociaţia „EXISTǍ O ŞANSǍ” anunţă conferinţa de lansare a proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” care va avea loc în data de 6 iunie 2015 începand cu orele 11.00 la sediul Asociaţiei „EXISTǍ O ŞANSǍ” din str. Tineretului, Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria). Lucrǎrile conferinţei se vor desfǎşura începând cu ora 11.30, după slujba de sfinţire a Centrului de Resurse pentru Tineret.

Proiectul are o valoare de 38, 864 EUR şi este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Programului Fondul ONG în România – Componenta 5 Dezvoltarea Capacitǎţii ONG-urilor, Reţele şi Coaliţii.

Obiectivul general al proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret” vizează consolidarea bazei de voluntari ai Asociaţiei ,,EXISTǍ O ŞANSǍ” prin încurajarea participării tinerilor la iniţierea şi dezvoltarea politicilor publice locale de tineret.

Astfel, pe perioada celor 12 luni de finanţare a proiectului, se urmăreşte creşterea gradului de implicare a tinerilor în comunitate prin atingerea următoarelor obiective specifice:
O1: Infiinţarea Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT, în oraşul Buhuşi din judeţul Bacău – structură sustenabilă pentru dezvoltarea iniţiativelor menite să faciliteze cetăţenia activă şi implicarea responsabilă a tinerilor în viaţa comunităţii – ca raspuns la lipsa alternativelor de implicare a tinerilor şi spaţiilor adecvate petrecerii timpului liber.
O2: Dezvoltarea unui numar de 10 iniţiative menite să faciliteze asumarea unui rol activ al tinerilor în viaţa publică din oraşul Buhuşi, cu participarea directă a unui numar de 30 de voluntari, 100 de copii şi tineri (ateliere tematice, sesiuni de dezbateri, foscus grupuri, sondaj de opinie, spectacol de traditii, campanie de advocacy, întalniri cu decidenţii, cursuri de formare, vizite la centre de voluntariat din Iaşi şi Cluj).

Proiectul creşte numărul oportunităţilor de implicare a tinerilor şi creează cadrul de dezvoltare de coaliţii şi parteneriate pentru înfiinţarea reţelei CERT – Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din şcoli – mijloc de extindere a colaborărilor şi schimbului de experienţă la nivel regional şi naţional, într-o primă etapă şi, ulterior, la nivel internaţional.

Pentru detalii si informatii suplimentare:
Asociaţia ,, EXISTǍ O ŞANSǍ”
Elena MITREA, Manager proiect
Telefon: 0744260370

Virginia – Smărăndiţa BRAESCU
Responsabil Comunicare şi PR; Expert/Trainer
Telefon: 0742.754.259; virginiabraescu72@gmail.com
contact@existaosansa.ro; www.existaosansa.ro

Despre Asociaţia ,,EXISTǍ O ŞANSǍ”
Asociaţia „Există o şansă” este o organizaţie non-profit din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, care are ca scop dezvoltarea unei oferte de alternative şi soluţii pentru o viaţă mai bună, prin promovarea drepturilor şi capacităţilor persoanelor cu risc de marginalizare şi excludere socială.
Pentru mai multe informaţii despre Asociaţia ,,EXISTǍ O ŞANSǍ” şi proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret”, accesaţi: www.existaosansa.ro.
Conţinutul acestui comunicat de presă nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor comunicatului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org

ADUCEM DECIDENTUL MAI APROAPE DE VOI!

carousel-bg_0

MONITORIZĂM, ANALIZĂM ȘI SISTEMATIZĂM APLICAREA L52/2003, A TRANSPARENȚEI DECIZIONALE ÎN ROMÂNIA

RESPONSABILIZAREA AUTORITĂȚILOR PUBLICE ÎN ROMÂNIA

Solicităm lunar instituțiilor publice locale și centrale din România, informații privind gradul de transparență la nivelul deciziilor publice, prin intermediul platformei http://www.implicare-l52.ro.

Cum funcționează

 Viziunea asupra mecanismului

Această platformă este un instrument de monitorizare și analiză a aplicării Legii 52/2003 a Transparenței decizionale în România.

De ce să participați la această monitorizare?

  • Pentru că, dialogul cu Decidentul, chiar doar printr-o solicitare de informații, este un bun exercițiu democratic și micșorează “distanța“ de la Cetățean la Decident.
  • Pentru că, lună de lună puteți avea informații acurate privind activitatea Instituțiilor Publice în ceea ce privește gradul de transparență a Proiectelor de Hotărâre
  • Pentru că, acest exercițiu realizat cu consecvență, va responsabiliza în timp Instituțiile Publice privind transparența și dialogul cu societatea civilă
  • Pentru că, fiecare voce a fiecărui cetățean contează într-un TOT pe care ni-l dorim demult.
  • Pentru că, această platformă face acest mecanism simplu, rapid și la îndemâna oricui.

Care este principiul?

Noi punem la dispoziția cetățenilor și a societății civile,  o solicitare de informații standard, în baza Legii 544/2001, pe care oricine dorește poate să o trimită exclusiv prin intermediul acestei platforme, oricărei Primării a oricărui municipiu al României sau oricărui Minister. Pentru unitatea și comparabilitatea datelor, vom folosi ACEEAȘI solicitare de informații, lunar.

Ce ne dorim să aflăm prin această solicitare?

  1. Câte proiecte de acte normative au fost adoptate de către instituția adresată, în cursul lunii anterioare?
  2. Dintre proiectele de acte normative adoptate în cursul lunii anterioare, câte au fost supuse consultării publice, în baza Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică?
  3. Dintre proiectele de acte normative adoptate în cursul lunii anterioare, câte au fost modificate în urma procesului de consultare publică, derulat în baza Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică?
  4. Câte opinii scrise au fost colectate, în cursul lunii anterioare, de la cetățeni și asociații legal constituite, cu privire la proiectele de acte normative aflate în consultare publică, în baza Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică?
  5. Câte dezbateri publice din proprie inițiativă au fost organizate de către instituția adresată în cursul lunii anterioare, în baza Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică?
  6. Câte dezbateri publice la cererea organizațiilor societății civile au fost organizate de către instituția adresată., în cursul lunii anterioare, în baza Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică?
  7. Câte justificări în scris de nepreluare a recomandărilor, formulate și înaintate în scris de cetățeni și asociații legal constituite, au fost transmise de către instituția adresată., în cursul lunii anterioare, în baza Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică?

Cum funcționează?

CONTUL DE UTILIZATOR

  • Întâi de toate, vă invităm să vă creați un cont de utilizator pe această platformă. Numele dvs, localitatea și organizația reprezentată (dacă e cazul), vor fi inserate automat în viitoarele solicitari pe care dvs le veți transmite.
  • În decurs de maxim 12 ore veți primi un email de validare a contului de utilizator.

TRIMITEREA CERERILOR

  • între 1 și 5 ale lunii în curs, dvs vă veți putea autentifica în contul creat de dvs și veți putea accesa secțiunea TRIMITE  O SOLICITARE.
  • Pasul 1: Veți putea alege din lista Primăriilor/ Ministerelor, cea pe care o doriți (ATENTIE! Fiecare Primărie?Minister va primi O SINGURĂ solicitare lunar, așadar, veți putea opta pentru o Primărie/Minister unde nu se va fi fost trimis solicitare în acea lună)
  • Solicitarea o puteți transmite ca reprezentant de organizație, sau ca simplu cetățean. Această opțiune se va putea modifica în contul dvs de utilizator.
  • Solicitarea va fi generată automat cu cele 7 întrebări standard, cu denumirea Primăriei/Ministerului adresat, precum și numele dvs, conform art.6 al Legii 544/2001, pct. 3.
  • Pasul 2: Dvs veți putea opta pentru transmiterea solicitării cu semnătura dvs sau cu semnătura Academiei de Advocacy, ca reprezentant. În cazul în care veți opta pentru a semna personal, va fi necesar să tipăriți solicitarea generată, să o scanați și să o reîncărcați în platformă pentru a fi trimisă.
  • Pasul 3: după finalizarea semnăturii, puteți previzualiza cererea generată in format PDF, iar la accesarea butonului TRIMITE, cererea dvs va fi transmisă automat către Primăria/Ministerul pentru care ați optat.

PRIMIREA RĂSPUNSURILOR

  • În decurs de 10 zile lucrătoare de la transmiterea solicitărilor, vom prelua răspunsurile aferente, iar dvs veți primi o notificare privind aceasta.
  • În cazul în care Primăria/Ministerul respectiv a depășit termenul de 10 zile lucrătoare pentru transmiterea răspunsului, cererea dvs va fi luată în considerare ca nerezolvată de și va intra în statistici la o secțiune dedicată Primăriilor/Ministerelor care nu au răspuns solicitărilor conform prevederilor Legii 544/2001.

ANALIZAREA REZULTATELOR ȘI GENERAREA STATISTICILOR

  • Până la data de 25 a lunii în curs, se vor analiza și genera statisticile pentru luna anterioară
  • Statisticile vor fi vizibile după data de 25 a lunii în curs, la secțiunea REZULTATE

Ce rezultate imediate vom obține?

Analizând răspunsurile primite la cele 7 întrebări, vom obtine statistici infografice, unde se vor putea vizualiza rezultatele solicitărilor la nivel national, regional, judetean și local. Astfel, se va putea vedea cât de consecventă și cât de corectă din punct de vedere al Legii 52/2003 este activitatea Primăriilor?Ministerelor privind informarea cetățenilor asupra proiectelor de hotarâre, numărul recomandărilor venite de la cetățeni privind proiectele de hotărâre aflate în consultare publica, gradul de preluare a acestor recomandări înainte de adoptarea hotărârilor – adică cât de activă este participarea cetățenească la deciziile publice, atât de partea instituțiilor publice cât și de partea societății civile.

Pe de altă parte, din punct de vedere al gradului de implicare și interes al societății civile în decizia publică, și tocmai prin faptul că aceasta monitorizare este realizată de către cetățeni și reprezentați ai societății civile, statisticile vor evidenția inclusiv comunitățile și organizațiile active, care monitorizează autorități publice locale, regionale și/sau naționale de interes, precum și modul în care acestea o fac, respectiv constant, consecvent sau conjunctural, sporadic.

Aceste statistici vor fi diseminate public lună de lună, atât pe această platformă, cât și în mass-media. Atât statisticile, cât și arhiva de solicitări și răspunsuri vor putea fi vizibile la secțiunea REZULTATE din această platformă.

De reţinut!

  • Solicitarea se poate transmite doar intre datele de 1 si 5 ale lunii.
  • Nu vă descurajați dacă Primăria/Ministerul unde doriți să transmiteți solicitarea a primit deja o solicitare! Unul din aspectele importante ale acestei monitorizări este o acoperire geografică cât mai largă a solicitărilor, astfel că, vă încurajăm să optați pentru oricare altă Primărie/Minister disponibil.
  • Nu toate solicitările vor primi răspuns! Termenul de primire al răspunsului este de 10 zile lucrătoare. Neprimirea răspunsului sau primirea acestuia după acest termen, va fi parte dintr-o secțiune dedicată a statisticilor rezultate, cea a solicitărilor nerezolvate, conform Legii 544/2001.
  • Puteți trimite câte solicitări doriți, catre Primării/Ministere diferite. Totusi, pentru o statistică cât mai relevantă, încurajăm trimiterea solicitărilor cât mai răspândită geografic.
  • Încurajăm trimiterea de solicitări consecvent, lunar! Astfel, odată înscriși pe platformă, tot ceea ce trebuie să faceți e să accesați lunar secțiunea TRANSMITE O SOLICITARE, iar aceasta se va face în mod rapid și automatizat.
  • Numele dvs, localitatea și organizația reprezentată (dacă e cazul), setate la crearea contului de utilizator, vor fi inserate automat în solicitarile pe care dvs le veți transmite. Vă rugăm așadar, ca aceste informații să fie cât mai acurate.

Citiţi TERMENII ŞI CONDIŢIILE de utilizare

LEGEA 544/2001 A LIBERULUI ACCES LA INFORMAȚIA PUBLICĂ

LEGEA 544/2001 FOLOSITĂ ÎN MONITORIZAREA PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE

Legea 544/2001 e calea spre dialogul cu decidentul. Chiar dacă gradul de transparență decizional este scăzut, putem afla informații privind activitatea decizională oricând. Trebuie doar să o folosim!

DE CE SĂ PARTICIPAȚI?

  • Pentru că, dialogul cu Decidentul, este un bun exercițiu democratic!
  • Pentru că, lună de lună puteți avea informații privind gradul de transparență al Instituțiilor Publice!
  • Pentru că, acest exercițiu realizat cu consecvență, va responsabiliza în timp Instituțiile Publice privind transparența și dialogul cu societatea civilă!
  • Pentru că, această platformă face acest mecanism simplu, rapid și la îndemâna oricui.

Cei care cred că doresc să se implice sunt invitați pentru detalii să acceseze site-ul www.coalitia52.ro și să se înscrie la activitățile proiectului.

Orice experiență nouă este mult mai benefică decât așteptarea.

Persoană de contact: Sorana Greuceanu – asistent proiect, tel.0728086998, e-mail: sorana.greucean@advocacy.ro.

Campaniile Coaliţiei 52 – conştientizare, monitorizare, consolidare, influenţare

Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor website-ului.

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.