CERT – Primul proiect de infrastructură pentru tineret şi voluntariat din localitatea Buhuşi, judeţul Bacău

Comunicat de presă post eveniment        

Buhuşi, 8 Iunie 2015
                    
Asociaţia „EXISTǍ O ŞANSǍ” din localitatea Buhuşi, judeţul Bacǎu, a organizat sâmbǎtǎ, 6 iunie 2015, deschiderea oficialǎ a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT şi conferinţa de lansare în comunitate a proiectului „CERT, o şansă pentru tine! – Centrul de Resurse pentru Tineret”, finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Programului Fondul ONG în România – Componenta 5 Dezvoltarea Capacitǎţii ONG-urilor, Reţele şi Coaliţii.
Evenimentul a început la ora 11.00, cu slujba de sfinţire a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT din oraşul Buhuşi, la sediul din str. Tineretului, Bl. 24 (I) parter (hol Cinematograf Victoria). Lucrǎrile conferinţei s-au desfǎşurat în amfiteatrul Colegiului Tehnic „Ion Borcea”, începând cu ora 11.30, după sfinţirea a Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT.
În Romania, tinerii reprezintǎ una dintre cele mai defavorizate categorii în ceea ce priveşte accesul pe piaţa muncii. La nivel local, ca rǎspuns la lipsa alternativelor de implicare a tinerilor şi a spaţiilor adecvate petrecerii timpului liber, înfiinţarea Centrului de Resurse pentru Tineret – CERT creeazǎ structura sustenabilǎ pentru dezvoltarea iniţiativelor menite să faciliteze cetăţenia activă şi implicarea responsabilǎ a tinerilor în viaţa comunitǎţii. Beneficiari direcţi ai proiectului sunt 130 de voluntari, elevi şi tineri care participǎ la crearea unui model de iniţiativă pentru comunitate şi parcurg un exerciţiu de învăţare util pentru formarea lor profesională şi civică. Astfel, pe perioada celor 12 luni de finanţare a proiectului, se urmǎreşte creşterea numǎrului oportunitǎţilor de implicare a tinerilor şi creearea cadrului de dezvoltare de coaliţii şi parteneriate pentru înfiintarea reţelei CERT (Coaching pentru Eficientizarea Reţelelor de Tineret din şcoli), mijloc  de  extindere a colaborǎrilor şi schimbului de experienţǎ la nivel regional şi naţional.
 
La eveniment au participat, alǎturi de echipa de proiect, voluntarii Asociaţiei „EXISTǍ O ŞANSǍ” şi numeroşi invitaţi: parteneri mass-media (Luminiţa Dobrea, Dream Designer Piatra Neamţ,  Buhuşi TV, orasulbuhusi.ro, buhusi.net, blogger Marius Gabriel Mǎlinescu), reprezentanţi ai Bisericii (preot protopop Cozma Vasile, preot Stefan Moldovan, preot paroh Romeo Sbârcea), reprezentanţi ai autoritǎţii locale şi instituţiilor publice (consilieri locali din Buhuşi şi Oneşti: Vasile Gaucan, Ovidiu Hobu, Alexandru Cristea şi Sorin Braşoveanu, director DGASPC Bacau, Contantin Poiana, Manager de calitate Spitalul Orǎşenesc Buhuşi) reprezentanţi ai Palatului Copiilor Bacǎu (Stefan Zaharia) şi ai instituţiilor de învǎţǎmânt (Colegiul Naţional “Ion Borcea” şi şcolile gimnaziale din Buhuşi, Colegiul Naţional “Grigore Moisil” Oneşti), reprezentanţi ai sectorului ONG (Roman Tanasiciuc, preşedinte Lyons Piatra Peamţ), Olga Pleşca, Asociaţia Motivation Romania – filiala Piatra Neamţ,  Fundaţia de Sprijin Comunitar Bacǎu (Gabriela Achihǎi, preşedinte FSC), Asociatia Lizuca Bacǎu, Centrul Daniel Bacǎu (Porumbiu Lavinia şi Rotaru Silviu), Asociaţia Românǎ de Dezbateri, Oratorie şi Retoricǎ – ARDOR (Ciprian Zaharia, preşedinte ARDOR Moldova), Asociaţia Centrul de Training, Consultanţǎ şi Mediere (CTCM Oneşti), Asociaţia de Tineret ONESTIN din Oneşti (Bianca Ionescu şi Diana Ciobanu), Romanian Youth Mouvement for Democracy (Buga Teodora şi Marian Damoc, preşedinte RYMD) şi ai mediului de afaceri din Buhuşi (Ecaterina Manea).
 
 
Organizatorii mulţumesc direcţiunii Colegiului Tehnic “Ion Borcea” din Buhuşi (director, prof. Ion Fercu, şi director adjunct, prof. Liliana Radovici), care a gǎzduit lucrǎrile conferinţei de lansare a proiectului CERT în comunitate, precum şi tuturor participanţilor care au rǎspuns invitaţiei şi au fost prezenţi la eveniment.
Pentru detalii si informatii suplimentare:
  
Asociaţia ,, EXISTǍ O ŞANSǍ”
Elena MITREA, Manager proiect
Telefon: 0744260370
Virginia – Smărăndiţa BRǍESCU
Responsabil Comunicare şi PR; Expert/Trainer
Telefon: 0742.754.259; 0740.367379
Despre Asociaţia ,,EXISTǍ O ŞANSǍ”
  
Asociaţia „Există o şansă” este o organizaţie non-profit din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău, care are ca scop dezvoltarea unei oferte de alternative şi soluţii pentru o viaţă mai bună, prin promovarea drepturilor şi capacităţilor persoanelor cu risc de marginalizare şi excludere socială.   

Pentru mai multe informaţii despre Asociaţia ,,EXISTǍ O ŞANSǍ” şi proiectul „CERT, o şansă pentru tine – Centrul de Resurse pentru Tineret”, accesaţi: www.existaosansa.ro.

Conţinutul acestui comunicat de presă nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009-2014. Intreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor comunicatului. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene, accesaţi www.eeagrants.org.

 
Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: