Sinteza Audierii Publice: “Regionalizarea României – De ce?”

Implicat

CADRUL GENERAL AL AUDIERII PUBLICE

Regionalizarea României prezintă perspective, mize și oportunități reale, istorice pentru fiecare cetățean, dar și provocări pe măsură.

,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse” (ATUE 2020), adoptată în 19 mai 2011, reafirmă drept obiectiv comun al UE coeziunea teritorială.

,,Considerăm că obiectivele UE definite în Strategia Europa 2020 pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii pot fi îndeplinite doar dacă se ia în considerare dimensiunea teritorială a strategiei, întrucât oportunitățile de dezvoltare variază de la o regiune la alta.”[1]

În prima parte a anului 2013, România trebuie să fundamenteze şi să stabilească care îi sunt obiectivele tematice de dezvoltare pentru perioada 2014–2020.

În baza unui Cadru Strategic Comun al Comisiei Europene, România va trebui să elaboreze, în cooperare cu partenerii de dialog, precum şi în dialog cu Comisia Europeană, un set de documente de programare, între care Contractul / Acordul de Parteneriat, respectiv documentul strategic naţional care fundamentează și stabilește obiectivele tematice de dezvoltare ale României pentru perioada 2014-2020, inclusiv cu alocarea indicativă a fondurilor europene destinate țării noastre pentru noul ciclu bugetar european de 7 ani.

În acest context, Academia de Advocacy a inițiat, la Timișoara, în data de 23 noiembrie 2012, audierea publică cu tema ,,REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – DE CE?”, considerând necesară și oportună declanșarea unui proces real, consecvent și gradual de largă consultare publică pe tema regionalizării României. De ce? Pentru a evidenția valoarea și forța deciziilor publice fundamentate și legitimate prin consultare publică și, mai ales, pentru a se vizibiliza rolul și potențialul real al implicării celor interesați în procesul de formulare și luare a deciziilor publice.

Audierea publică ,,Regionalizarea României – De ce?” a avut drept obiectiv general relansarea temei regionalizării pe agenda publică pornind de la noi premise, respectiv pornind strict de la analiza și dezbaterea publică a rolului, nevoii și oportunității regionalizării României. Numai în contextul identificării și stabilirii clare a nevoii, dacă ea există, dezbaterea publică poate continua despre modalități, criterii, etape, riscuri, beneficii.

Astfel, în data de 23 noiembrie 2012, în cadrul audierii publice ,,Regionalizarea României – De ce?”, organizată la Timișoara, Academia de Advocacy a invitat pe toți cei interesați să își exprime argumentat punctul de vedere, prin răspunsul în scris la următoarele întrebări:

  1. Are nevoie România de regionalizare? De ce?
  2. Ce tip de decizii și competențe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?
  3. Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?
  4. Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?

Audierea publică este o procedură transparentă şi riguroasă, de colectare de opinii fundamentate, prin care orice grup, organizaţie, instituţie şi persoană fizică interesată îşi poate aduce contribuţia în definirea şi adoptarea  politicilor publice de interes local, naţional şi internațional. În acest scop, organizatorii pun la dispoziția celor interesați o bibliografie publică consistentă, din care extrag o premisă riguroasă de dezbatere, denumită motivație, pe baza căreia cei interesați își pot formula opinii argumentate. Detalii asupra procedurii, a regulamentului de participare, a bibliografiei și a altor elemente organizatorice se regăsesc la www.advocacy.ro și www.implicat.info. În scopul realizării unei cât mai largi consultări publice, Academia de Advocacy a transmis peste 2.500 de invitații directe în medii diverse, complementare, direct implicate și/sau interesate de problematica regionalizării. În demersul de structurare a grupurilor de interese, s-au avut în vedere atât decidenți publici și lideri politici locali, regionali, naționali și europeni, cât și reprezentanți din toate mediile societății civile, locale și naționale. De asemenea, pentru a asigura caracterul absolut deschis al audierii publice inițiate și pentru a facilita implicarea tuturor celor interesați de tematica regionalizării, Academia de Advocacy a adresat invitația și prin anunț în media scrisă națională, prin informări succesive pe canale social media (site-uri, facebook, twitter, blog-uri) și prin afișarea outdoor pe panou electronic în Timișoara. Invitația a fost multiplicată substanțial, prin retransmiterea către diverse alte grupuri interesate, cu precădere de către membrii activi ai rețelei celor 800 de beneficiari ai proiectului strategic al Academiei de Advocacy ,,Partener Activ și Implicat”.

STRUCTURAREA ȘI ORGANIZAREA OPINIILOR COLECTATE

Tematica regionalizării României și acțiunea de mobilizare coordonată de Academia de Advocacy, în scopul implicării reale a părților interesate în audierea publică, au generat colectarea, conform procedurii de audiere publică, a 251 de opinii scrise conținând răspunsuri la întrebările motivației audierii publice. Acestea sunt prezentate public la www.advocacy.ro şi www.implicat.info.

Organizarea opiniilor colectate a urmărit:

  • aria de acoperire geografică a celor interesați de subiect;
  • structurile societății civile și ale mediului politic, interesate de tematica pusă în discuție;
  • organizarea opiniilor pro regionalizare, împotriva regionalizării și a celor indeciși încă.
  • numărul și structura celor care au susținut verbal opinia scrisă, transmisă deja ante eveniment.

Având în vedere specificitatea temei regionalizării, din perspectiva teritorial geografică analiza  opiniilor scrise colectate evidențiază proveniența acestora din toate regiunile de dezvoltare ale țării, respectiv din 31 de județe ale țării, răspunzând criteriului relevanței prin prisma acestui criteriu.

În ceea ce privește structura opiniilor, 86% reprezintă ponderea opiniilor scrise colectate din partea societății civile, respectiv 217 opinii, iar 14% reprezintă ponderea opiniilor scrise ale decidenților politici, respectiv 34 de opinii.

Raportat la domeniile de activitate ale depozanților, opiniile scrise ale reprezentanţilor societăţii civile relevă următoarea distribuţie: reprezentanţi ai ONG urilor – 62 de depoziţii, ai sistemului de învăţământ – 35 de depoziţii, ai mediului de afaceri – 60 de depoziţii, ai sindicatelor – 24 depoziţii, cetăţeni – 15 depoziţii. Dintre cele 8 Agenții de Dezvoltare Regională, direct interesate de subiectul regionalizării, 4 s-au implicat prin formularea opiniei scrise, respectiv agențiile din regiunile Vest, Centru, Sud – Vest și Nord – Est.

Structura opiniilor scrise exprimate de către decidenţii politici reliefează un spectru destul de larg de instituții şi nivele de decizie, şi anume: decidenţi locali – 12 depoziţii, consilii judeţene – 7 depoziţii, ministere – 3 depoziții, parlamentari și europarlamentari – 8 depoziţii, urmaţi de membri ai unor partide politice şi candidaţi în alegerile parlamentare.

Analizând cele 251 de opinii scrise colectate prin prisma poziționării față de oportunitatea sau nu a eventualei regionalizări a României, a rezultat următoarea structură:

  • 77,29%, respectiv 194 de opinii scrise pro-regionalizare;
  • 14,34%, respectiv 36 de opinii scrise contra-regionalizare;
  • 8,37%, respectiv 21 de opinii scrise colectate ale celor indeciși sau care nu doresc să își asume o poziție inechivocă în acest moment al consultării publice.

Pentru susţinerea verbală a depoziţiilor în timpul audierii publice s-au înscris 41 de vorbitori. Numărul efectiv al vorbitorilor care şi-au susţinut și potențat public depoziţia s-a ridicat la 36 de persoane, ceea ce reprezintă 14,4% din numărul total al celor care au prezentat o depoziţie scrisă, procedura audierii publice impunând cerinţa depunerii în prealabil a unei depoziţii scrise pentru susţinerea verbală în timpul evenimentului propriu-zis. Fiecare dintre vorbitori a avut la dispoziţie un timp alocat egal, limitat la 3 minute, judicios contorizate, pentru susţinerea publică a depoziţiei, ceea ce a creat şanse egale pentru toţi cei înscrişi.

Dintre cei 36 de depozanți vorbitori:

  • 11 au fost decidenți politici, respectiv 1 europarlamentar, 1 parlamentar, 2 reprezentanți de Consilii Județene, 5 decidenți locali (primari, consilieri locali) și 2 membri de partid;
  • 25 de reprezentanți ai societății civile, respectiv:
    • 1 reprezentant al Agenției de Dezvoltare Regională Vest,
    • 10 reprezentanți ai mediului de afaceri,
    • 7 reprezentanți de ONG-uri,
    • 2 reprezentanți de sindicate,
    • 5 reprezentanți ai sistemului de învățământ.

Este de subliniat că procedura de audierea publică nu reprezintă o tehnică de realizare a unei anchete de opinie sau sondaj. Prin urmare, nu are importanţă şi nici relevanţă ştiinţifică ponderea cu care îşi marchează prezenţa fiecare dintre categoriile de depozanţi subliniate mai sus. Mult mai importante, în contextul preocupărilor, sunt argumentele care se aduc fie de o categorie, fie de cealaltă, de preopinenţi, argumente ce se pot constitui pe mai departe într-o bază de documentare a unor decizii viitoare, în raport cu tema supusă consultării şi dezbaterii publice.

CUPRINSUL RAPORTULUI SINTEZĂ

În baza tuturor acestor documente specifice audierii publice, conform procedurii, redăm în cele ce urmează sinteza opiniilor scrise colectate de către Comisia de Inițiere a audierii publice și sintetizate, structurat în jurul întrebărilor audierii publice, de către Comisia de Experți a acesteia.

  1. Întrebarea nr.1

Are nevoie România de regionalizare? De ce?

La această primă întrebare a audierii publice, considerată izvor sau condiționalitate pentru toate celelalte întrebări ale audierii, și nu numai, s-a colectat un număr de 194 de opinii (depoziții) afirmative cu privire la nevoia de regionalizare a României.

Alături de acestea, s-a mai colectat un număr de 36 de opinii (depoziții) negative, care nu susțin nevoia de regionalizare a României.

Până la totalul de 251 de opinii (depoziții) scrise colectate, au mai fost 21 de opinii (depoziții) ale celor indeciși sau care nu își asumă public niciuna din poziții – pro sau contra.

Analiza comparativă a argumentelor fiecărui grup de interese astfel coagulat – în raport de poziționarea față de tema regionalizării României – oferă oportunitatea fundamentării reale, pertinente, pe fond a deciziilor publice viitoare în privința etapelor și temelor ulterioare de dezbatere publică, atât pentru decidenți, cât și pentru experți și societatea civilă, în general.

Principalele argumente care susțin ideea și nevoia de regionalizare a României, sintetizate în cele ce urmează, în ordinea importanței lor, prin prisma frecvenței cu care au fost enunțate în opiniile scrise colectate și analizate, sunt:

  1. eficientizarea procesului decizional public și, implicit, o mai bună gestionare a resurselor publice, precum și a tuturor resurselor disponibile, în general, limitate și constant insuficiente în raport cu nevoile, argument susținut de o serie de alte argumente specifice subsecvente, cum ar fi:
    • reducerea costurilor și a birocrației în sistemul administrativ public în general, prin simplificarea și optimizarea administrației publice, în contextul regionalizării;
    • corelarea deciziilor publice cu nevoi și probleme specifice, precum și cu oportunități de dezvoltare specifice, diferite și diverse de la o regiune la alta;
    • necesitatea susținerii și chiar a accelerării descentralizării din mai multe puncte de vedere:
  • economic: un management regional competent și motivat, cu un instrument legislativ corespunzător și flexibil ar trebui să reușească creșterea nivelului economic al regiunii mult mai bine decât actuala formulă de organizare constrânsă legislativ și deseori decizional la nivel național;
  • financiar: gestionarea regională aproape în totalitate a veniturilor și cheltuielilor, centralizarea națională doar a unei părți din veniturile regionale, în scopul menținerii în funcțiune a instituțiilor naționale, eliminarea pierderilor financiare datorate unor decizii politice de redirecționare, către instituții și entități inutile sau neperformante, a unei părți din venituri;
  • administrativ: actualul mecanism administrativ este ineficient și mare consumator de resurse; structura ierarhică a administrației României nu este stufoasă, însă modul de funcționare este adesea sincopat, lipsit de suplețe și perceput drept costisitor; la nivel regional se pot organiza aparate administrative eficiente, cu minim de resurse umane, dar puternic informatizate;
    • transparentizarea actului decizional public și o mai mare și mai bună accesibilitate la informații de interes public, datorită apropierii de cetățean și nevoile sale, comparativ cu nivelul național, fapt ce va induce și:
  • o mai mare responsabilizare a decidenților;
  • reducerea corupției în administrația publică;
    • incapacitatea actualelor structuri administrativ-politice de a colabora și coopera pe palierul interjudețean / regional;
  1. creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene, corelat cu o mai eficientă și eficace utilizare a acestor fonduri, prin:
    • posibilitatea integrării proiectelor mici, disparate la nivel local, în proiecte strategice, de anvergură la nivel regional;
    • prin extragerea lecțiilor învățate din perioada experiențelor 2007-2013;
  2. stimularea și susținerea dezvoltării economice, în general, și, implicit, prin aceasta reducerea disparităților și decalajelor economice interjudețene și interregionale;
    • din acest punct de vedere, esențial este obiectivul general de dezvoltare a resurselor umane, promovarea ocupării și a incluziunii sociale, în baza experiențelor știut fiind faptul că, economia locală nu poate prezenta o diversitate și specificitate corespunzătoare așteptărilor cetățenilor, iar cetățenii își cunosc și recunosc capacitatea de mobilitate profesională și geografică și o valorifică ca atare, în măsura oportunităților existente, cu precădere într-un areal maximal regional;
    • simplificarea accesului la resurse a mediului de afaceri autohton;
  3. nevoia de identificare identitară, precum și nevoia de notorietate a regiunilor, esențiale pentru întărirea spiritului de apartenență, încredere și solidaritate a populației, toate acestea contribuind la potențarea și nu împotriva identității naționale a statului român unitar;
    • facilitarea interacțiunilor socio-economice la nivel regional este importantă.

Ministerul Afacerilor Europene, în depoziția transmisă Comisiei de Inițiere a audierii publice, menționează faptul că, ,,regionalizarea (modificarea organizării administrativ-teritoriale) este o decizie naţională majoră, care are impact asupra planificării dezvoltării economico-sociale naţionale în ansamblu (inclusiv privind selectarea priorităţilor de finanţare din fonduri europene), asupra sistemului de gestiune a fondurilor UE post-2013 şi, potenţial, asupra sistemului de cofinanţare, în măsura în care acest proces se concretizează în constituirea unor structuri administrativ-teritoriale la nivelul noilor regiuni.”

Ministerul Afacerilor Europene este autoritatea publică responsabilă cu elaborarea proiectului Contractului / Acordului de Parteneriat cu Comisia Europeană de fundamentare şi stabilire a obiectivelor tematice de dezvoltare ale României, pentru alocarea indicativă a fondurilor europene în perioada 2014–2020.

Principalele argumente enunțate împotriva ideii și nevoii de regionalizare a României sunt sintetizate în cele ce urmează, în ordinea importanței lor, prin prisma frecvenței cu care au fost enunțate în opiniile scrise colectate și analizate:

  1. accentuarea disparităților interregionale, pe fondul dezvoltării accentuate și disproporționate a marilor aglomerări urbane și a capitalelor de regiuni, în detrimentul localităților periferice ale acelorași regiuni, în detrimentul orașelor mici și a zonelor rurale;
    • pierderea locurilor de muncă în instituțiile administrative vizate de procesul regionalizării;
  2. nivelul ridicat al costurilor pe care le implică procesul complex și îndelungat al regionalizării României, costuri ce vor fi suportate din resurse publice, deci din banii contribuabililor;
  3. momentul nepotrivit, în primul rând corelat cu contextul actual al crizei economice globale, dar și din perspectiva planificării noului ciclu bugetar european, momentul fiind apreciat ca fiind tardiv sub acest aspect;
  4. fezabilitatea și chiar oportunitatea decuplării obiectivului descentralizării de cel al regionalizării, pe ideea că o bună descentralizare decizională se poate realiza și în afara procesului de regionalizare;
  5. creșterea birocrației, datorită multiplelor schimbări legislative necesare, precum și datorită etapelor indispensabile ale tranziției de la actuala formă de organizare administrativă spre cea regională;
  6. teama de riscul federalizării României, a enclavizării anumitor zone ale țării, a pierderii identității naționale, istorice, a federalizării chiar a UE, corelate cu suspiciunea legată de poziționarea contra regionalizării a unor state membre ale UE, precum și a unor politicieni autohtoni;
  7. nesoluționarea problemei calității și eficienței dialogului cu decidenții, chiar dacă din punct de vedere geografic aceștia vor fi mai aproape fizic de cetățeni în eventualitatea unui proces al regionalizării, comparativ cu nivelul național.

Între argumentele pro și contra balansează un număr de 10 depozanți, care nu au adoptat o poziție clară, neechivocă nici într-un sens, nici în altul.

Alături de aceștia, mai există o categorie de 11 depozanți care nu și-au asumat public o poziție pro sau contra. Printre argumentele invocate în acest caz se numără:

  1. nevoia de studii și analize de impact a unor alternative de regionalizare a României;
  2. lipsa unui proiect sau pachet legislativ concret privind regionalizarea;
  3. slaba informare a populației cu privire la acest subiect.

CONCLUZIILE privind nevoia de regionalizare a României

Având în vedere că răspunsul la această întrebare reprezintă fundamentul analizării stadiului de înțelegere asupra demarării sau nu a unui proces de regionalizare, Comisia de Experți evidențiază caracteristica principala de diversitate, extrasă din analiza celor 251 de depoziții colectate. Pe acest considerent, multitudinea de argumente poate fi, la rândul ei segmentată pe mai multe categorii, respectiv argumente (şi contra-argumente) de ordin general şi, respectiv argumente specifice de natură: istorică, economică, socială şi demografică, culturală şi de tradiţii, politice şi administrative şi, nu în ultimul rând, argumente de ordin democratic, etc. Nu lipsesc nici argumentele care traversează ca o orizontală aceste categorii identificate. (Anexa 2) Totodată, se remarcă că nu lipsește nici categoria argumentelor care, în fapt, ţin mai mult de supoziţii, deziderate, aşteptări şi nu reprezintă factori de influenţă, în sensul unei analize de cauzalitate între fenomenul regionalizării administrative – teritoriale şi aceste motivații invocate de participanţi în unele de luări de poziţii.

Nu lipsesc nici opinii în care un argument evidenţiat ca fiind favorabil să fie perceput de un alt depozant ca fiind din categoria contrară. Astfel, ca exemplu, regionalizarea este văzută ca un factor integrator şi catalizator pentru coeziunea socială şi economică a României în UE, în timp ce tot regionalizarea este percepută ca un factor de dezagregare socială şi economică şi ca o vulnerabilitate la adresa integrării în UE.

În cuprinsul depoziţiilor este împărtășit faptul că, necesitatea reformei administrative – teritoriale a devenit un fapt acceptat, atât de către societatea civilă, de mediul academic, dar şi de autorităţile publice, care şi-au propus, într-o primă etapă, adoptarea unor măsuri concrete cu privire la procesul de descentralizare. Se subliniază faptul că, primele schimbări semnificative în întărirea democraţiei locale au avut loc doar după anul 2000, când judeţele au început să preia din ce în ce mai multe atribuţii de la guvernarea centrală, fiind în mod paralel întărită şi legitimitatea lor democratică, ca urmare a alegerii prin vot direct a preşedinţilor de consilii judeţene. (…) În schimb, regiunile au rămas şi astăzi nişte entităţi fără legitimitate democratică, cu scop pur statistic şi de implementare a politicilor de dezvoltare.

Totodată, se asumă că regionalizarea, la nivel european, nu numai în România, va reforma fundamental relațiile dintre UE și Statele Membre, pe de o parte, și relațiile dintre fiecare dintre acestea și diversele entități regionale de pe teritoriul lor, pe de altă parte.

La nivelul unei regiuni poate fi valorificat mai eficient parteneriatul pe tot lanțul de planificare, implementare și monitorizare a unei politici publice (fenomen vizibil mai ales în cazul unor state mari, cum este România). De asemenea, aplicarea principiului subsidiarității constituie o contribuţie importantă la construcţia unei democraţii autentice în România, bazate pe legitimitate egală a diferitelor niveluri de putere: local, judeţean, regional şi naţional. Prin urmare, e nevoie de un transfer real de putere dinspre Bucureşti spre entităţi mai mici, care pot gestiona eficient resursele, iar aceste entităţi pot fi regiunile.

Se admite faptul că, regionalizarea este în primul rând  o problemă naţională,  care necesită discutarea şi armonizarea întregii ei suite de abordări şi nuanţe specifice: precauţii privind intenţiile naţionaliste, rezerve faţă de federalizare, grija pentru păstrarea tradiţiilor, pentru menajarea identităţii locale, pentru păstrarea unui nivel eficient de reprezentativitate administrativă şi politică a oamenilor, etc. Pe lângă toate acestea, apare apoi componenta costurilor cu care se va derula o astfel de reformă administrativ – teritorială în raport cu beneficiile prezumtive.

Prezenta secţiune a Raportului s-a focalizat pe un efort de sinteză în condiţiile menţinerii conformităţii calitative asupra opiniilor exprimate de către participanţi şi nu a interpretării acestora.

  1. Întrebarea nr.2

Ce tip de decizii și competențe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?

Întrebarea a doua a audierii publice a avut drept scop colectarea de opinii, scrise și verbale, referitoare la modelul optim de regionalizare.

Toți cei care au conchis recunoscând și admițând nevoia de regionalizare a României, respectiv cei 194 de depozanți ai audierii publice, au fost invitați să contribuie mai departe la procesul de consultare publică declanșat, prin adresarea, de asemenea argumentată, și a următoarelor întrebări din motivația audierii publice.

Opiniile analizate de către membrii Comisiei de Experți s-au structurat în jurul următoarelor aspecte cheie:

  1. sensul și cadrul transferului de putere;
  2. gradul și modul de concret de realizare a transferului de putere;
  3. gradul și modul de valorificare a structurilor administrative existente, pe diferite nivele.

În general, este acceptată și promovată ideea necesității transferului real și semnificativ de putere de la centru spre nivelul regional. Într-o pondere mai mică este susținută și necesitatea realizării unui transfer de putere dinspre nivelul județean/local spre cel regional.

În privința structurii instituționale care să preia la nivel regional puterea decizională, ideile colectate sugerează, în ordinea importanței prin prisma frecvenței apariției lor, următoarele:

  • nevoia unui for executiv, cu putere decizională, dar fără putere legislativă, care să elaboreze, planifice și implementeze strategia specifică regiunii administrate;
  • nevoia unui for legislativ, cu rol de reprezentare a cetățenilor regiunii în procesul decizional public, for care poate fi:
  • conform opiniilor majoritare pe acest subiect, ales prin votul direct al cetățenilor;

sau

  • conform unor opinii minoritare, numit sau ales din rândul aleșilor de la nivelele administrative inferioare (local / județean).

Majoritatea propunerilor inclină spre necesitatea unui for legislativ cu putere de a promulga legislație în conformitate cu cadrul stabilit de legislația națională și doar o minoritate a opiniilor apreciază oportună împuternicirea forului legislativ regional cu putere de a promulga legislație primară.

În privința modului concret de realizare a transferului de putere la nivel regional, majoritatea opiniilor apreciază oportună complementaritatea transferului de putere în plan administrativ cu cel din plan economic, financiar, fiscal, și nu numai.

Referitor la gradul transferului de putere, opiniile sunt împărțite relativ echilibrat între:

  • oportunitatea descentralizării pe multiple paliere (administrativ, economic, financiar, fiscal)

și

  • oportunitatea legiferării autonomiei regionale, similar pe multiple planuri.

Nu în ultimul rând, unii depozanți atrag atenția asupra necesității înființării la nivel regional a unor organisme cu rol consultativ, pe modelul celor existente la nivel european (Consilii Economice și Sociale Regionale).

Majoritatea depozanților apreciază utilă continuarea procesului de regionalizare pe baza structurii actualelor regiuni de dezvoltare. De asemenea, majoritatea opinează în favoarea păstrării nivelului decizional județean, chiar și în varianta reducerii competențelor prin transferul către nivelul regional, deși nu puține sunt și opiniile care susțin desființarea nivelului decizional județean și a prefecturilor.

CONCLUZIILE privind modul optim de regionalizare

Din analiza depozițiilor colectate, Comisia de Experți a extras următoarele concluzii:

  • În cazul alegerii regionalizării României, trebuiesc stabilite mai întâi abordări clare de operaționalizare a relației cu puterea centrală, de tipul: reprezentativitate în elaborarea și negocierea documentelor strategice, a programelor de dezvoltare pe diverse domenii; definirea puterii decizionale și de reglementare regională; definirea statutului juridic; implicarea în procesele legislative care le afectează interesele, inclusiv strategiile de dezvoltare socio – economică; libertatea de a-și determina structurile interne; partajarea de competențe cu autoritățile centrale; definirea structurii surselor de venituri, ca o combinație între resurse proprii/atrase și resurse transferate de la bugetul de stat; etc.
  • În cazul alegerii regionalizării României, modelul regional administrativ teritorial actual poate fi consolidat cu costuri minime.
  1. Întrebarea nr.3

Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?

A treia întrebare a audierii publice a vizat identificarea aspectelor cheie care să asigure un bun proces al regionalizării României, deziderat definit prin caracteristicile durabilității și eficienței.

Opiniile analizate de către membrii Comisiei de Experți au relevat aspecte esențiale pentru un bun proces al regionalizării din multiple perspective, și anume:

  1. a criteriilor de fundamentare a regionalizării, pentru consistența procesului;
  2. a actorilor necesar a fi implicați, pentru legitimitatea și calitatea procesului;
  3. a etapelor necesare și a secvențialității lor, pentru durabilitatea și eficiența procesului;
  4. a aspectelor tehnice, pentru sustenabilitatea procesului.

Marea majoritate a depozanților au menționat necesitatea unui mix al criteriilor de regionalizare. Totuși, prin prisma frecvenței, cel mai des au fost amintite criteriile legate de istorie, cultură și valori comune. Acestea sunt urmate, îndeaproape, de criteriile socio-economice și de resurse, inclusiv prin prisma complementarității resurselor, nu numai prin prisma existenței sau nu a lor în regiune. Aproape la fel de importante sunt și criteriile demografice și teritoriale. Minoritar, mai sunt menționate criterii de mediu, funcționale, de infrastructură, administrative, educaționale.

Actorii necesar a fi implicați în procesul regionalizării sunt: experții, mediul academic, funcționarii publici profesioniști, specializați și cu experiență, dar apolitici, formele structurate ale societății civile, populația, în general, precum și decidenții publici și politici.

În ordinea frecvenței amintite, primele 2 etape cheie, indispensabile procesului de regionalizare, s-au desprins a fi:

  • consultarea publică reală a părților interesate și/sau direct implicate;
  • fundamentarea științifică a proiectului de regionalizare prin realizarea de studii, cercetări, analize de impact, analize comparative ale modelelor de succes din alte țări, cu diseminarea publică a rezultatelor obținute.

Nu lipsită de importanță este și informarea și conștientizarea populației atât cu privire la avantajele și dezavantajele regionalizării, desprinse din studiile și analizele efectuate, cât și cu privire la rezultatele dezbaterilor publice efectuate.

Conform opiniilor colectate și sintetizate, sustenabilitatea procesului de regionalizare depinde:

  • covârșitor, de modificarea Constituției;
  • semnificativ, de adaptarea cadrului legislativ specific pentru înființarea și funcționarea regiunilor;
  • nu în ultimul rând, de rezultatul unui eventual referendum național pe tema regionalizării.

CONCLUZIILE privind procesul optim de regionalizare

În urma analizei opiniilor culese raportat la întrebarea „Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient regionalizării?”, Comisia de Experți a extras următoarele concluzii:

  • necesitatea fundamentării, prin studii și analize a oricărui demers intermediar care conduce spre regionalizare;
  • necesitatea atragerii de expertiză din societatea civilă în elaborarea analizelor și studiilor care vor fundamenta pașii de urmat spre regionalizare;
  • implicarea părților interesate, inclusiv din mediul socio – economic (agenții de dezvoltare, camere de comerț, patronate, IMM-uri, sindicate) în elaborarea etapelor de transpunere a modelelor regionale;
  • necesitatea informării constante a populației asupra etapelor parcurse și a rezultatelor obținute;
  • necesitatea consultării părților interesate, a grupurilor largi de populație cu privire la posibilele etape sau modele de urmat;
  • necesitatea analizării modificării Constituției și a cadrului legislativ, în urma alegerii modelului regional acceptat prin consens și/sau referendum.
  1. Întrebarea nr.4

Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?

A patra întrebare a audierii publice, și ultima, cumulează 2 întrebări, și anume: una referitoare la potențialul regionalizării de a spori coeziunea economică, socială și teritorială a României și una opusă, referitoare la eventualele riscuri de a submina tocmai această coeziune prin procesul de regionalizare.

  1. Regionalizarea ar spori coeziunea economică, socială și teritorială a României dacă:
    • s-ar realiza prin consens politic ferm, consens social și consens economic, consensualități îndeplinite prin intermediul dialogului;
    • s-ar baza pe cooperare, colaborare, parteneriate inter-județene și inter-zonale (inclusiv cu nivelul central), precum și în plan transfrontalier;
    • ar stimula dezvoltarea culturii competitivității și a concurenței între regiuni;
    • ar reuși un management performant (conectat la nevoi, prin prioritizare în funcție de necesitățile regionale reale, prin întărirea capacității instituțiilor regionale, prin soluționarea promptă a deficiențelor intra și interregionale în perioada de tranziție, prin simplificarea procedurilor);
    • ar prioritiza și facilita  investiții strategice regionale privind inovația, cercetarea, mediul universitar, mediul sanitar și de urgență, infrastructura;
    • ar exploata capacitatea coezivă a polilor de creștere;
    • ar reuși valorificarea optimă a resurselor naturale, umane, culturale, de tradiții, a etosului regiunii;
    • ar facilita politici juste de redistribuire, precum și ,,suportarea” optimă a gradului de îndatorare al țării între regiuni;
    • ar acorda atenție redistribuirii leadership-ului politic în teritoriu și evitării exceselor de naționalism;
    • nu în ultimul rând, ar iniția schimbarea de mentalități.

În contextul dezbaterilor privind transferul de putere, diferența majoră în contribuția sau nu a regionalizării la coeziunea economică, socială și teritorială a țării va fi dată de puterea legislativă delegată regiunilor, și nu de cea executivă sau de dimensiunea bugetului pe care îl vor gestiona.

  1. Principalul risc al subminării coeziunii economice, sociale și teritoriale a României prin procesul regionalizării este, în mod covârșitor, considerat a fi perpetuarea și chiar adâncirea decalajelor și a diferențelor economice și culturale, prin polarizarea resurselor la nivel aglomerărilor urbane, prin tendințe de centrifugare, prin apariția fenomenului de enclavizare sau segregare a unor zone ale țării.

Principalele soluții de minimizare a acestui risc, enunțate de către depozanți, se referă la:

  • necesitatea unui stat puternic, cu un cadru legislativ clar și unitar și cu menținerea unor pârghii de planificare și control la nivel central;
  • buna planificare financiară a regiunilor, prin:
  • cadru de reglementare al autonomiei financiare a regiunilor, în cazul în care aceasta este opțiunea;
  • reguli de prioritizare a cheltuielilor din bugetele regionale și mecanisme de corecție financiară, care să minimizeze diferențele de alocare a resurselor;
  • stabilirea unui plafon de îndatorare, care să țină cont inclusiv de datoriile existente;
  • alocarea directă a resurselor de către autoritățile locale, evitându-se astfel polarizarea de la centru către regiune;
  • mecanisme de solidaritate, care să permită redistribuirea către zonele sărace;
    • canalizarea optimă a fondurilor structurale de coeziune și reconstituirea sistemului național de asigurare a resurselor naționale de cofinanțare;
    • exploatarea capacității coezive a polilor de creștere;
    • realizarea infrastructurilor în sistemele de comunicații și transporturi;
    • colaborarea transfrontalieră;
    • reprioritizarea criteriilor istorice, culturale, etnice în procesul de regionalizare.
  1. Alte riscuri ale subminării coeziunii economice, sociale și teritoriale a României menționate în depoziții, cu eventuale soluții de minimizare a lor, se referă la:
    • accentuarea dimensiunii politice a regionalizării, denaturarea procesului de regionalizare de interesele politice de context și/sau electorale și proliferarea în consecință a clientelismului regional, nivelul slab de înțelegere al conceptului și principiilor de cooperare și colaborare la nivelul decidenților;
  • minimizarea riscului ar putea fi realizată prin monitorizarea activă și vigilentă a societăți civile;
    • accentuarea disputelor pe criterii etnice, în special privind Ținutul Secuiesc, disensiuni sau chiar opoziție vehementă a populației, ca urmare a includerii în areale identitare diferite de cele acceptate tradițional, federalizarea României și a UE, cu pierderea sentimentului de stat unitar; minimizarea riscului prin:
  • minimizarea riscului ar putea fi realizată prin implementarea unor regiuni care să  divizeze ,,majoritatea” maghiară sau prin crearea unor zone cu statut special, precum și prin implementarea corectă, bine planificată în timp, a regionalizării, cu conștientizarea reală a populației în privința explicării fenomenului, cu un real dialog civic și social, cu eforturi de eliminare a eventualelor neînțelegeri la nivel local;
    • management defectuos al procesului de regionalizare, cât și al regiunilor în sine (perioada de tranziție la noua formă de administrare teritorială și imposibilitatea găsiri unor soluții viabile pentru diferite probleme tehnice, legislative, financiare; incoerență strategică inter și intra regională; alocări ineficiente a fondurilor europene pe proiecte mici; creșterea costurilor și a birocrației);
    • pierderea experiențelor câștigate și a expertizelor consolidate în sfera regionalizării, în speță de către actualele Agenții de Dezvoltare Regională;
    • neparticiparea activă a populației regiunii la creșterea și dezvoltarea acesteia, respectiv neimplicarea și, implicit, creșterea distanței dintre cetățean și administrație;
    • competiția contraproductivă între potențialele centre administrative ale regiunii, cu interferența ineficientă a politicului în această competiție;
    • localizarea instituțiilor regionale constituie un element fundamental în accentuarea hipertrofierii marilor orașe considerate capitală;
    • migrația populației (a forței de muncă) și a investitorilor între regiuni;
    • creșterea fiscalității la nivel de regiune;
    • discontinuitate în teritoriu a activităților industriale;
    • mișcări cu caracter autonomist;
    • activități subversive ale unor grupuri de interese care se opun regionalizării.

CONCLUZIILE privind beneficiile și riscurile regionalizării României

În urma analizării depozițiilor colectate ca răspuns la întrebarea „Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a țării și care sunt riscurile să o submineze?”, Comisia de Experți a concluzionat următoarele:

  • Necesitatea elaborării unui set de studii și analize de tip cost / beneficiu și de impact cu privire la transferul de atribuții și competențe de la nivel central spre regional, în toate domeniile socio – economice;
  • Analizarea riscurilor generate de o autonomie financiară regională insuficient pregătită, pentru evitarea decalajelor de dezvoltare regională;
  • Analizarea în detaliu a modelelor de bune practici din UE, adaptate la specificul și istoria recentă a României.

CONCLUZIILE FINALE ALE COMISIEI DE EXPERȚI A AUDIERII PUBLICE

În urma analizei celor 251 de depoziții colectate și a structurării răspunsurilor pe cele 4 întrebări, Comisia de Experți a elaborat următoarele concluzii:

  1. Evenimentul de audiere publică pe tema „Regionalizarea României – De ce?” a pus în discuție un obiectiv strategic al României, care reclamă transformări structurale majore.
  2. Colectarea a 251 de opinii scrise pe acest subiect, de pe aproape întreg teritoriul țării, demonstrează preocuparea cetățenilor informați, activi în diverse domenii, asupra acestui subiect strategic.
  3. Diversitatea argumentelor prezentate cu privire la necesitatea sau nu a regionalizării României demonstrează o fază incipientă a înțelegerii avantajelor, dezavantajelor, a riscurilor ce pot apărea prin regionalizare.
  4. Argumentarea reală în raport cu supoziții sau așteptări, desprinse din depozițiile colectate, evidențiază nevoia celor interesați în a avea la dispoziție repere științifice, prin elaborări de studii, analize de impact, cost beneficiu, de risc, modele alternative.
  5. Implicarea celor interesați în evenimentul de audiere publică evidențiază intenția reală a acestora de a-și dedica expertiză și timp pentru elaborarea modelului potrivit de regionalizare a României, prin procese repetitive și consecutive de consultare publică.
  6. Majoritatea depozanților pro-regionalizare evidențiază paliere de luat în considerare în analizarea modelului optim pentru România, de tipul: organizare administrativ – teritorială, transfer de putere de reglementare, transfer de decizie a strategiilor de dezvoltare, transfer de liberă gestionare a resurselor proprii, etc.
  7. Majoritatea depozanților pro-regionalizare evidențiază necesitatea deciziei politice de a modifica Constituția și legislațiile prezente aferente domeniului.
  8. Majoritatea depozanților împotriva regionalizării evidențiază riscuri de apariție a disparităților interregionale, de federalizare, de creștere a birocrației și a costurilor.

În urma structurării opiniilor, Comisia de Experți a identificat următoarele beneficii ale regionalizării desprinse din depozițiile analizate:

  • creșterea capacitații interne pentru realizarea unor proiecte macroeconomice, precum și pentru valorificarea lor dincolo de limitele locale;
  • depășirea unor conexiuni ierarhice unilaterale în generarea, adaptarea și executarea unor alegeri și decizii strategice (depășirea “centralismului falimentar”);
  • noi echilibre între diversificarea dezvoltării locale și asigurarea coeziunii la nivel macro;
  • gestiunea rațională, responsabilă, novatoare a ,,presiunilor” pentru regionalizare, venite din zone interne dinamice, performante;
  • consolidarea factorilor de coeziune la nivel național în asigurarea unor noi echilibre, dar și pentru prevenirea fragmentarii, izolării, desincronizării;
  • amplificarea rolului și contribuției ,,clasei de mijloc”, cu posibilitatea atingerii progresului majoritar și evitarea polarizării sociale;
  • conservarea atractivității pentru investiții private externe, prin cumularea la dimensiuni profitabile a unor oportunități, capacitați productive și cerere care să asigure competitivitate și profitabilitate;
  • reducerea deficitului democratic printr-o consolidare a reprezentării grupurilor și categoriilor sociale;
  • relansarea și consolidarea reprezentării în raport cu entitățile centrale;
  • transferul direct la nivel mediu a experienței de succes, creșterea ariei și diversificarea solidarității locale;
  • creșterea influenței unor factori de coordonare locali (asociații profesionale), consacrați prin tradiție dar și prin acces la resurse;
  • impactul asupra pieței muncii prin redistribuirea factorilor productivi și a forței de muncă;
  • deschidere și recunoaștere a tezaurului multicultural;
  • rolul deosebit al dialogului social în proiectarea, asumarea și finalizarea regionalizării;
  • reconstrucția și modernizarea ,,provinciei”, respectiv degradarea ,,provincialismului”, ca formă a izolării contraproductive;
  • extinderea reprezentării directe la nivelul raporturilor în cadrul UE;
  • transferul de modele de succes între spații economice și sociale comparabile cu alte zone ale UE;
  • asumarea exigențelor și standardelor integrării europene de pe poziții consolidate, depășind astfel formalismul unor abordări guvernamentale, dar și ,,minimalismul” unor abordări locale.

În urma structurării opiniilor, Comisia de Experți a identificat următoarele surse de risc în procesul regionalizării, desprinse din depozițiile analizate:

  • neîncrederea instalată în viața publică între niveluri ale ierarhiei sociale și instituționale;
  • grade diferite de inerție socială, instituțională;
  • decalaje semnificative între zone geografice, ramuri economice, fapt ce induce proliferarea unor forme de egoism social, derivate tocmai din proliferarea inegalităților, precum și din recunoașterea contradictorie a unor procese de stratificare socială;
  • tendințe instalate de fragmentare între entități administrative, comunități, sectoare economice, de izolare, cu centrări simplificatoare sau cu interes pentru protecție, discriminare;
  • absorbția inegală de resurse materiale, informaționale și funcționale, care tind să accentueze decalajele instalate;
  • eterogenitatea presiunilor spontane în viața socio-economică;
  • tendințe generalizate de desincronizare între procese și mecanisme funcționale;
  • clișee de percepție instalate cu influență relativă asupra unor forme noi de asociere, organizare, administrare;
  • instrumentarea politica a temei în contexte cu încărcătura emoțională și cu referire la redistribuirea de resurse, costuri;
  • dezvoltări inegale in plan economic, social, cultural cu efecte directe asupra calității vieții, climatului public, așteptărilor pe tema mediu;
  • consensul politic minimal, fragil, instabil, corelat cu ambiguizarea unor modalități în procesul de  realizare a consensului public (ex. referendumul);
  • abordări preliminare pripite, discontinue, formale, care plasează proiectul strategic în panoplia temelor ,,de propagandă” politicianistă;
  • persistența ,,provincialismului” ca o abordare centrată pe teme predominant tradiționale și ignorarea unor deschideri, oportunități;
  • rezistența ,,factorilor centraliști”, în administrație, dar și la nivelul culturii politice curente;
  • stimularea și instrumentalizarea politicianistă a izolaționismului pe criterii etnice;
  • riscul multiplicării birocrației, prin suprapunerea unor nivele administrative cu orientări, funcții și motivații diferite;
  • originea top-down, ex-in a  inițiativei de regionalizare (UE sau mediul politic la centru); abordări precipitate la presiunea unor factori externi cu efecte formale, vulnerabile, ușor de abandonat, de substituit în contexte interne sau externe schimbate;
  • ambiguități și ambivalențe referitor la suportarea costurilor regionalizării;
  • deranjarea unor  ,,aranjamente locale”, grupuri de interese, ,,baroni locali”, etc.;
  • motivația inegală, asimetrică, contradictorie pentru regionalizare, cu efecte care se preschimbă sau se anihilează reciproc;
  • eterogeneitatea criteriilor de definire a regionalizării (economice, structurale, etnice, tradiții etc.), cu efecte contradictorii asupra proiectării politicilor și alocării resurselor;
  • sincronicitatea relativă, sumară, formală între valențe structurale, valorice, și localizare; noua ierarhizare a corelațiilor cauzale provocate de tehnologii, modalități productive, noi nevoi și modalitatea de satisfacere a acestora (ex. IT, comunicații, circulația oamenilor și a mărfurilor, diversificarea mărfurilor, etc.) capătă o pondere semnificativă, modificând raporturi de forță, atitudini, schimburi și transformări;
  • decalaje semnificative și discordante ale impactului, cu precădere în primele etape ale procesului regionalizării; posibilitatea apariției unor discordanțe între nivelurile macro, local;
  • capacitatea diferită de adaptare la regionalizare pentru diverse categorii ale populației, comunități, grupuri sociale, etnice;
  • absența ,,Factorului generator” în plan intern pentru inițierea, susținerea și finalizarea regionalizării ca proiect strategic; o misiune istorică: consensul constituțional, eforturi consistente și convergente, mobilizare, costuri, s.a.m.d.

RECOMANDĂRILE COMISIEI DE EXPERȚI A AUDIERII PUBLICE

Pe baza analizei depozițiilor și a concluziilor evidențiate, Comisia de Experți formulează următoarele recomandări, pentru luarea unei decizii publice optime pe tema regionalizării:

  1. înființarea unui grup de lucru interdisciplinar, echidistant, neutru și independent, dedicat studierii problematicii regionalizării României din multiple perspective, în scopul elaborării unor alternative viabile de regionalizare, inclusiv prin analize comparative, de impact, cost beneficiu și de risc, proces coroborat cu un calendar specific al dezbaterilor publice dedicate acestei tematici;
  2. evidențierea modalităților concrete de minimizare a riscurilor pentru alternativele de regionalizare propuse și analizate de forurile, organismele cu atribuții în acest sens;
  3. publicarea și diseminarea transparentă a tuturor analizelor și studiilor existente și viitoare pe tema regionalizării României, de către forurile cu atribuții în acest sens, astfel încât cetățenii interesați să poată să identifice avantaje și/sau dezavantaje în procesul de regionalizare;
  4. punerea în practică a unei campanii de informare largă și conștientizare cu privire la avantajele și dezavantajele regionalizării, complementar cu generarea de dezbateri concentrice, consecutive, respectiv cu publicarea transparentă, accesibilă tuturor, a rezultatelor, intermediare și finale, atinse prin dezbaterile publice derulate;
  5. continuarea dezbaterilor publice pe tema regionalizării, în vederea identificării modelului optim, acceptat prin consens larg, inclusiv cu atragerea în continuare a expertizei practice din rândul societății civile, în echipe de lucru, pe palierele semnificative ale etapelor specifice de formulare a modelului optim de regionalizare identificat și analizat pentru România.

 

Comisia de Experți

E.S. Matthijs van Bonzel,

Ambasadorul Olandei în România,

Juan Castro Pinedo,

Director General Adjunct Agenția de Dezvoltare Regională Țara Bascilor,

Dorel Șandor,

Consultant Independent,

Şerban Ţigănaș,

Președinte al Ordinului Arhitecților din România,

Simona Fiț,

Consultant Transparență Decizională Academia de Advocacy

Cu sprijinul Despinei Pascal,

Expert audieri publice Academia de Advocacy

 

 


[1] ,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse”, 19 mai 2011, pg.2, http://www.minind.ro/cctc_2014_2020/dse/Agenda_teritoriala_a_UE_2020.pdf.

 

Alte documente: Academia de Advocacy
Anunțuri

Etichete:

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: