Beneficiarii POSDRU solicită actualului Guvern o decizie rapidă, înainte de a semna bilanțul !

logo-advocacyAcademia de Advocacy salută înștiințarea oficială primită de Guvern cu privire la deblocarea programului POSDRU, anunțată luni de premierul Victor Ponta, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții.
Într-un moment de bilanț, având în vedere încheierea mandatului Guvernului prezent, prin alegererile parlamentare din 9 decembrie 2012, beneficiarii POSDRU solicită actualului Guvern următoarele:
• Prezentarea stadiului actual al programului POSDRU, la data predării mandatului către noul Guvern, oricare ar fi el.
• Prezentarea măsurilor angajate în relația cu Comisia Europeană, reieșite în urma auditului finalizat în perioada 19-23 noiembrie 2012.
• Emiterea unei scrisori de garanție guvernamentală/proiect, în limita a 10% din valoarea contractată, ca soluție de deblocare financiară rapidă a proiectelor în derulare, evidențiate istoric cu risc minim de implementare.

Menționăm, că deși s-a anunțat că programul POSDRU s-a deblocat, în următoarea perioadă AMPOSDRU va înregistra din ce în ce mai puține cereri spre decontare, deoarece beneficiarii și-au consumat fondurile de prefinanțare pentru supraviețuirea proiectelor, în cele 8 luni de blocaj al programului. În prezent, beneficiarii programului POSDRU, cu precădere ONG-urile, nu mai au posibilitatea de a prefinanța acțiuni viitoare, toate decontările, întarziate deja, fiind preluate de băncile creditoare. Este de subliniat că băncile au oferit credite beneficiarilor POSDRU, tocmai pe baza bonității acestora, pe istoricul lor de decontare, de respectare a calendarului asumat,  de atingere a rezultatelor și indicatorilor prevăzuți în proiecte.
Academia de Advocacy atrage atenția actualului Guvern că, amânarea luării deciziei în sensul prezentat mai sus, transformă victoria obținută, într-un eșec major al programului POSDRU, prin închiderea proiectelor în derulare și imposibilitatea de a atinge indicatorii asumați, în ansamblul lor. Cei 1.650.000 de beneficiari finali ai programului POSDRU, rămân înghețați în faze intermediare ale procesului în care au fost angrenați.
Academia de Advocacy crede cu tărie că efectele benefice ale programului POSDRU vor fi vizibile, cu ajutorul decizional imediat al Guvernului prezent, în sensul prezentat mai sus.
Actualul Executiv are ocazia să demonstreze că cei 1.650.000 de beneficiari finali ai proiectelor POSDRU sunt o prioritate, iar consultarea, informarea și sprijinirea lor este un obiectiv asumat.
Guvernul României are acum imensa oportunitate de a reformula şi reaşeza parteneriatul cu beneficiarii fondurilor Uniunii Europene  destinate României!

Trebuie reamintit că, beneficiarii programului POSDRU, au suportat în totalitate efectele blocării acestuia, începând cu luna aprilie 2012. În aceste 8 luni de zile, majoritatea beneficiarilor programului POSDRU, și-au susținut, prin resurse alternative, proiectele asumate, au răspuns în continuare solicitărilor de audit, au semnalat disfuncționalitățile în implementare și au evidențiat ce va pierde România prin înghețarea acestui program.
Beneficiarii programului POSDRU consideră că, prin acțiunile lor, au contribuit consistent în deblocarea acestui program, evidențiind auditorilor că știu și pot să pună în practică proiecte finanțate din fonduri europene.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați:Corina Dragomirescu, Vicepreședinte Academia de Advocacy
E-mail: corina@advocacy.ro, mobil: +40 722 460 548

Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: