Are România nevoie de REGIONALIZARE ?

COMUNITATEA DE ADVOCACY

https://comunitateadeadvocacy.wordpress.com

comunitateadeadvocacy@gmail.com

 

Miercuri, Decembrie 21, 2012

AUDIERE PUBLICĂ:

“Are România nevoie de REGIONALIZARE?”.

 

Împărţirea administrativă în Uniunea Europeană identifică 4 modele de regionalizare.

Această diversitate de modele reprezintă o provocare privind stabilirea de regiuni de dezvoltare comune la nivelul întregii Uniuni Europene.

1. Tradiţia napoleoniană. Este prezentă în Franţa, Italia, Spania, Grecia, Europa Centrală şi de Est. Acest model se bazează pe centralizarea autorităţii, uniformitate şi simetrie.

2. Tradiţia germană . Este prezentă în Germania, Austria, Olanda. Acest model recunoaşte – alături de un stat puternic – entităţi intermediare de autoritate.

3. Tradiţia anglo-saxonă. Este prezentă îndeosebi în Marea Britanie. Acest model nu recunoaşte noţiunea de stat ca persoană juridică.

4. Tradiţia scandinavă. Suedia şi Finlanda aplică acest model. Acesta a preluat de la modelul francez principiul uniformităţii, dar l-a aplicat într-un cadru ceva mai descentralizat.

Majoritatea statelor membre ale UE sunt organizate în teritoriu pe două nivele (de exemplu, Austria, Ungaria, Irlanda, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia), iar câteva au o organizare pe trei nivele (Germania, Spania, Italia, Polonia).

Acestea din urmă sunt state cu suprafeţe şi cu populaţii mari, iar aici colectivităţile teritoriale au competenţe largi şi nu există o tutelă a unei colectivităţi teritoriale asupra alteia.

De asemenea, în majoritatea cazurilor, procesul de regionalizare a coincis cu descentralizarea, care a mutat de la Guvern la autorităţile locale decizia privind colectarea taxelor şi împărţirea resurselor.

În multe state europene, procesul descentralizării a avut, în principal, tendinţa regionalizării, creându-se nivelul teritorial regional (Cehia, Slovacia, Danemarca, Slovenia), sau prin consolidarea autonomiei regiunilor existente (Germania, Spania, Italia, Franţa, Polonia). Crearea regiunilor în noile state membre (Ungaria, Lituania, România) a constituit prilej de noi experimentări.

În România, regiunile de dezvoltare au fost instituite iniţial prin Legea 151/1998 privind dezvoltarea regională în România, abrogată apoi prin Legea 315/2004 şi au devenit un referent semnificativ în dezbaterea actuală asupra regionalizării.

În contextual actual, procesul descentralizării trebuie să asigure atât realizarea autonomiei locale cât şi reforma organizării teritoriale.

Obiectivul esenţial al reformei administrative este îndeplinirea exigenţelor Chartei Autonomiei Locale a Consiliului Europei şi trebuie să aibă ca rezultat dezvoltarea politicii regionale în perspectiva accesării fondurilor structurale alocate programelor de dezvoltare în etapa 2014-2020 care sunt destinate unor unităţi administrative de tip NUTS II.

Considerăm aşadar că România are nevoie de regionalizare şi că îndeplineşte acest deziderat un sistem al administraţiei bazat pe două nivele: localităţi(comune/oraşe/municipii)/grupări de localităţi pe arii metropolitane sau asocieri de commune şi regiuni de nivel european NUTS II – Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale pentru Statistică de nivelul II, care să aibă ca efect desfiinţarea judeţelor şi crearea a 8 regiuni de dezvoltare.

Proiectarea adecvată a sistemului instituţional din domeniu dezvoltării regionale este cel puţin la fel de importantă ca şi delimitarea sistemului de unităţi regionale, cu respectarea următoarelor principii şi condiţionalităţi:

1. Subsidiaritate. Nevoia de desfiinţare a judeţelor şi trecerea la regiuni de dezvoltare care le integrează, coincide şi cu cerinţa de a reduce costurile administraţiei, şi, pe de alta parte, nu înfrânge nici principiul subsidiarităţii.

2. Recunoaşterea constituţională a celor opt regiuni de dezvoltare. Una dintre principalele cauze ale eficienţei reduse a regiunilor de dezvoltare în absorţia fondurilor europene ţine de lipsa statutului lor juridic.

3. Desfiinţarea judeţelor existente în formula strict funcţională actuală. Judeţele, în formula actuală de definire sunt utilizate ca regiuni de rang III in nomenclatorul statistic al UE. Noul sistem regional va trebui organizat astfel încât să reducă excesul de personal administrativ pe care îl au în prezent judeţele.

4. Comune mai puţine, mai mari şi, pe cât se poate, integrate în arii metropolitane. O componentă majoră a reducerii cheltuielilor administrative este asociată nu numai cu restructurările regionale ci şi cu sporirea gradului de concentrare/asociere a comunelor care au mai puţin de 5.000 de locuitori.

5. Reglementarea juridică a 8 regiuni de dezvoltare. Regiunile ar trebui să aibă ca atribuţii: • să stabilească competenţele regiunilor; • autonomie financiară (capacitatea de a percepe anumite taxe şi impozite, capacitatea de a angaja împrumuturi naţionale, regionale şi internaţionale în scopurile fixate); • eliminarea disparităţilor economice; • realizarea coeziunii economice şi sociale; • dezvoltarea unei infrastructuri moderne; • modernizarea educaţiei pentru a răspunde Agendei Lisabona. Organele lor legislative şi executive: Legislativ-Deliberativ: Consiliul de Dezvoltare Regională; Executiv: Consiliul Executiv; Prefectul Regiunii, cu rol de a face legătura dintre Regiune şi Guvernul României.

Concluzionând, România are nevoie de regionalizare, pentru:

1. o apropiere de cetăţeni;

2. management public flexibil care să potenţeze resursele locale şi regionale;

3. autonomie financiară – modernizarea educaţiei, formarea profesională;

4. dezvoltarea infrastructurii regionale;

5. să asigure coeziunea economică şi socială;

6. să elimine disparităţile economice;

7. să evite alienarea etnoculturală (izolaţionismul etnic).

 

Vă mulţumim!

 

Cătălin Gaman     Robert-Ionuţ Chiriac                                                               

Lobbist                  Comunicator Relaţii Publice

Tel: 0740899911        Tel:0745147471

Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: