Audierea publică “Regionalizarea României – De ce?”, Timişoara, 23 noiembrie 2012!

REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – DE CE?

– chemare la acțiune –

România va putea accesa fondurile europene pentru ciclul 2014 – 2020 doar în baza unui Contract de Parteneriat cu Uniunea Europeană, contract prin care se vor stabili obiectivele tematice de dezvoltare și alocarea indicativă a fondurilor europene pentru această perioadă. Fiecare Stat Membru trebuie să își elaboreze Contractul de Parteneriat

cu participarea inclusiv a partenerilor economici, sociali și a organismelor care reprezintă societatea civilă, Contractul de Parteneriat urmând a fi aprobat de către Comisia Europeană.

Avem, așadar, șansa, dar și responsabilitatea de a ne implica în procesul participativ de stabilire a direcțiilor strategice viitoare ale României!

Regionalizarea României prezintă, din acest punct de vedere, mize și oportunități reale pentru fiecare dintre noi, dar și provocări pe măsură.

Academia de Advocacy consideră necesară și oportună declanșarea unui proces real, consecvent și gradual de largă consultare publică pe tema regionalizării României

, inițiind un prim pas în acest sens prin punerea în discuție, într-un format riguros, bazat pe argumente, a nevoii de regionalizare.

Invităm pe toți cei care cred că pot aduce o contribuție procesului de regionalizare a României, să își exprime în scris opinia în cadrul audierii publice

,,Regionalizarea României – De ce?”, prin formularea argumentată a răspunsurilor la întrebările motivației evenimentului www.advocacy.ro .

Regionalizarea durabilă, eficientă și cu sens a României presupune un efort concertat al tuturor actorilor implicați, dar mai ales a beneficiarilor acestui proces, adică a noastră, a tuturor.

Opiniile dvs. scrise pot fi transmise, până cel târziu în data de 21 noiembrie 2012, ora 17, la adresa de email regio@advocacy.ro . Audierea publica va avea loc la Timișoara, în data de 23 noiembrie 2012, începând cu ora 12, la adresa Bd. Revoluției, nr.17, Sala Multifunțională a Consiliului Județean Timiș.

Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza, de către Comisia de Experți a audierii publice, într-un raport – sinteză, care va fi făcut public, într-o conferință de presă, în data de

12 decembrie 2012. Raportul – sinteză va fi transmis tuturor celor care au participat la audierea publică, la adresa electronică indicată în formularul de înscriere, precum și decidenților politici cu responsabilități în domeniu. De asemenea, va fi adus la cunoștința opiniei publice prin intermediul presei, precum și prin afișarea pe site-ul www.advocacy.ro , unde va putea fi consultat alături de toate celelalte materiale specifice audierii publice.

Pentru formularea opiniei regăsiți pe site-ul Academiei de Advocacy – www.advocacy.ro : bibliografie selectivă a tematicii regionalizării, procedura de audiere publică, îndrumarul de formulare a opiniei scrise, specific procedurii de audiere publică, precum și modul de înscriere şi participare.

Cu încredere în puterea și valoarea demersurilor participative,

Comisia de Inițiere a Audierii Publice

Academia de Advocacy

REGIONALIZAREA ROMÂNIEI – DE CE?

– motivaţia audierii publice –

Cadrul general

Regionalizarea României prezintă mize și oportunităţi reale, istorice pentru fiecare dintre noi, în contextul tendinţelor din Europa, dar și provocări pe măsură.

Planificarea teritorial-spaţială, ca prioritate strategică la nivel european, a fost abordată încă din anii ’60. În anul 1968 a fost publicat raportul ,,Planificarea regională, o problemă europeană”, elaborat de către Grupul de lucru al Consiliului Conferinţei Europene a Miniștrilor Responsabili cu Planificarea Spaţială. Raportul a fost dezvoltat, 15 ani mai târziu, în Carta europeană a amenajării teritorial-spaţiale, cunoscută sub numele de Carta de la Torremolinos (Spania), adoptată în 1983, de către miniştrii europeni responsabili cu amenajarea teritoriului, întruniţi în cea de a 6-a sesiune organizată sub auspiciile Consiliului Europei. 1

1 Consiliul Europei, având sediul la Strasbourg (Franţa), a fost creat pe data de 5 mai 1949 de către 10 state fondatoare, astăzi cuprinzând 47 de state membre, respectiv aproape totalitatea continentului european, http://www.coe.int/aboutCoe/index.asp?Lang=ro .

Părinţii fondatori ai Consiliului Europei, care sunt de altfel și părinţii Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului create în 1950 şi a Comunităţii economice europene create în 1957, sunt : Winston Churchill, Primul Ministru al Regatului Unit la Marii Britanii, Konrad Adenauer, Cancelar şi Ministru de Afaceri Externe al Republicii Federale Germania, Robert Schuman, Ministrul de Afaceri Externe al Franţei, Paul-Henri Spaak, Prim Ministru şi Ministru de Externe al Belgiei în anii ’40 şi ’50, Alcide de Gasperi, Primul Ministru al Italiei și Ernest Bevin, Secretarul de Stat pentru Afaceri Externe al Regatului Unit al Marii Britanii.

2 Carta de la Torremolinos, adoptată la 20 mai 1983 la Torremolinos (Spania), Conferinţa europeană a miniştrilor responsabili cu amenajarea teritoriului, Consiliul Europei, pg.11-16, http://www.coe.int/t/dg4/cultureheritage/heritage/cemat/VersionCharte/Roumain.pdf.

Conform Cartei de la Torremolinos, conceptul amenajării teritorial-spaţiale este definit ca ,,o exprimare geografică a politicilor economice, sociale, culturale şi ecologice ale societăţii”2, obiectivele sale fiind:

 dezvoltarea socio-economică echilibrată a regiunilor,

 îmbunătăţirea calităţii vieţii,

 gestionarea responsabilă a resurselor naturale,

 protecţia mediului și folosirea raţională a terenului.

Pentru atingerea obiectivelor sale, amenajarea teritorial-spaţială trebuie să fie:

democratică: condusă într-un mod care să asigure participarea locuitorilor implicaţi şi ai reprezentanţilor lor politici;

cuprinzătoare: să asigure coordonarea diferitelor politici sectoriale şi să le integreze într-o abordare globală;

funcţională: să ţină cont de conştiinţa regională bazată pe valori, cultură şi interese comune care uneori depăşesc hotarele administrative şi teritoriale, ţinând în acelaşi timp cont de înţelegerile instituţionale;

orientată pe termen lung: să analizeze şi să ia în considerare tendinţele pe termen lung şi evoluţia fenomenelor şi intervenţiilor din domeniul social, cultural, ecologic şi al mediului.

Experţi în planificare spaţială din cele 6 state fondatoare ale Comunităţii Economice Europene (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda), în special cei din Olanda, au promovat principiile Cartei de la Torremolinos, astfel că, în anul 1999, Consiliul Informal al Miniștrilor responsabili cu planificarea spaţială din Uniunea Europeană a aprobat documentul ,,Perspectiva de Dezvoltare Spaţială a Europei” (European Spatial Development Perspective – ESDP)3, devenit document de referinţă în domeniu. ,,ESDP este un produs al celor 12, apoi 15 State Membre, care au cooperat pentru formularea unui tip de strategie sau viziune spaţială pentru Europa, cu colaborarea Comisiei Europene. Problema care a apărut în timpul procesului a fost de ordin instituţional. Statele Membre au susţinut că, având în vedere că politica de planificare spaţială sau de dezvoltare spaţială nu era menţionată în tratatele europene, nu intra în competenţa UE.”4

3 Uniunea Europeană, Perspectiva de Dezvoltare Spaţială a Europei (European Spatial Development Perspective – ESDP), mai 1999, http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docoffic/official/reports/pdf/sum_en.pdf.

4 Andreas Faludi, profesor la Universitatea Tehnică din Delft (Olanda), catedra Sisteme de Politică Spaţială, interviu acordat lui Gabriel Pascariu, în Revista Urbanismul nr.11/2012, pg.22.

5 Art.2, alin.3 din Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Ruropene, http://www.consilium.europa.eu/documents/treaty-of-lisbon?lang=ro .

6 Idem 4, pg.23.

7 Carta Verde privind Coeziunea Teritorială (Green Paper on Territorial Cohesion), Comisia Europeană, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2008:0616:FIN:EN:PDF.

8 ,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse”, 19 mai 2011, pg.2, http://www.minind.ro/cctc_2014_2020/dse/Agenda_teritoriala_a_UE_2020.pdf.

Proiectul de dezvoltare spaţială a Europei – ESDP a fost oprit, însă Comisia Europeană a rămas consecventă preocupărilor în domeniu, anul 2007, anul adoptării Tratatului de la Lisabona fiind și anul în care Uniunea Europeană (UE) și-a asumat ca obiectiv că ,,promovează coeziunea economică, socială şi teritorială”5. Întrucât ,,(…) coeziunea teritorială a fost introdusă pentru a rezolva o problemă instituţională”6, nefiind pe deplin explicată, au fost iniţiate ulterior dezbateri pe acest subiect, prin adoptarea, de către Comisia Europeană, în anul 2008, a Cartei Verzi privind Coeziunea Teritorială (Green Paper on Territorial Cohesion)7, document ce face apel inclusiv la principiile enunţate în 1999 de ESDP.

Deși nu s-a stabilit o definiţie oficială a coeziunii teritoriale, în general, este considerată ca fiind complementară obiectivelor de coeziune economică și socială, având ca scop promovarea unei dezvoltări armonioase și omogene a întregului teritoriu.

,,Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse” (ATUE 2020), adoptată în 19 mai 2011, reafirmă drept obiectiv comun al UE coeziunea teritorială. ,,Considerăm că obiectivele UE definite în Strategia Europa 2020 pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii pot fi îndeplinite doar dacă se ia în considerare dimensiunea teritorială a strategiei, întrucât oportunităţile de dezvoltare variază de la o regiune la alta.”8 Priorităţile teritoriale pentru UE definite prin ATUE 2020 sunt:

1. promovarea dezvoltării teritoriale policentrice și echilibrate;

2. încurajarea dezvoltării integrate în orașe, regiuni rurale și specifice;

3. integrarea teritorială în regiunile transfrontaliere și transnaţionale;

4. asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice;

5. îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi și întreprinderi;

6. gestionarea și conectarea valorilor ecologice, peisagistice și culturale ale regiunilor.

Profesorul Andreas Faludi, de la Universitatea Tehnică din Delft (Olanda), catedra Sisteme de Politică Spaţială, consideră că ,,anul 2012 va fi decisiv pentru viitorul politicii de coeziune și, implicit, pentru coeziunea teritorială. Există semne pozitive, ca de exemplu, varianta mai relaxată a conceptului de coeziune teritorială pe care o reprezintă strategiile macroregionale pentru Marea Baltică și Dunăre. Eu le consider foarte interesante și cred că pot fi un posibil indicator pentru viitor: coeziunea teritorială nu va fi o problemă de costuri, ci mai degrabă de coordonare. (…) Dacă este corect definită, ca un tip de planificare strategică, coeziunea teritorială nu cere costuri suplimentare …Să sperăm ca va economisi bani și că va cheltui cu înţelepciune.”9

9 Idem 4, pg.29-30.

10 Șerban Popescu Criveanu, arhitect-urbanist, ,,România, evoluţia istorică a organizării administrative”, Revista Urbanismul nr.11/2012, pg.56.

11 Dănuţ-Radu Săgeată, cercetător știinţific, doctor la Institutul de Geografie, Academia Română, ,,Organizarea administrativ – teritorială a României. Modelul interbeic.”, Revista Urbanismul nr.11/2012, pg.70.

12 Corneliu Bucur, doctor în știinţe istorice, profesor universitar la Facultatea de Istorie, Litere, Drept și Sociologie – Etnologie, Universitatea din Sibiu, ,,Organizarea administrativ – teritorială a României între tradiţie istorică, dictat politic, sincronism european, decizie administrativă și analiză știinţifică”, Revista Urbanismul nr.11/2012, pg.54.

Perspectiva cronologică a abordării conceptului de regionalizare în România

România, după întregirea teritoriului din 1918, a fost organizată, din punct de vedere administrativ, în judeţe, plăși și comune; prin acestea se extindea pe întregul teritoriu organizarea administrativă tradiţională a Regatului României de dinaintea Primului Război Mondial. La baza organizării teritoriului a fost comuna, formă istorică de utilizare a terenurilor și de agregare a populaţiei. Păstrând organizarea teritorială, s-au creat în anul 1938 ţinuturile – marile unităţi administrative ale dictaturii carliste, suprapuse judeţelor; ţinuturile au fost desfiinţate în anul 1940. Din anul 1950, Republica Populară Română a fost administrată după modelul sovietic, prin regiuni și raioane (reorganizate de 3 ori, în decurs de 10 ani) și prin orașe de subordonare republicană, regională și raională; comunele au fost desfiinţate. În anul 1968, s-a revenit la împărţirea administrativ – teritorială în judeţe, orașe sau municipii și comune; este lăudabil că, prin această reformă, unele dintre unităţile administrativ – teritoriale nou create corespundeau unităţilor istorice. (…) Delimitarea, în anul 1998, a celor 8 ,,regiuni de dezvoltare” nu s-a făcut cu intenţia descentralizării administrative (de fapt, a descentralizării puterilor statului), ci pentru scopul atragerii fondurilor europene și scopul birocratic al prezentării datelor statistice.10

Evoluţia organizării administrativ – teritoriale a României interbelice a fost o reflectare a două tendinţe contradictorii, corespunzătoare celor două curente politice promovate de partidele care s-au succedat la guvernare: unul centralist, bazat pe suprimarea autonomiei locale și pe negarea provinciilor istorice; altul regionalist, adept al unităţii în diversitate prin macroregiuni care să se suprapună provinciilor istorice și care să dispună de o largă autonomie locală. Însă, nici adepţii centralismului, nici cei ai regionalismului nu au reușit să creeze unităţi administrative complet noi, limitându-se la a crea decupaje regionale prin comasarea vechilor judeţe.11 În perioada comunistă organizarea administraţiei s-a făcut prin control politic. Ideea de bază care a guvernat acţiunile legate de dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor ţării a fost aceea că sigura modalitate de reducere a decalajelor este industrializarea. Efortul politico – administrativ de a ,,alinia” structura teritorial – administrativă a României la cele europene (…) s-a materializat în 1998, când s-au constituit cele 8 regiuni de dezvoltare, criteriul denominării acestora fiind unul compozit, ,,al punctelor cardinale”, combinat cu cel ,,al regiunilor istorice”.

Transformarea de către autoritatea centrală responsabilă, a politicii regionale într-o simplă competiţie pentru proiecte, în care planificarea, dialogul și parteneriatul au căpătat aspecte pur formale sau declarative, a condus poate la o relativ bună absorbţie a fondurilor europene, dar a reprezentat un eșec în ceea ce privește prevenirea și reducerea decalajelor inter- și intra-regional.13

13 Ioan Ianoș, geograf, prof.univ. la Facultatea de Geografie a Universităţii București, director al Centrului Interdisciplinar de Cercetări Avansate asupra Dinamicii Teritoriale, și Gabriel Pascariu, arhitect-urbanist, cadru didactic la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” din București, ,,Începuturile politicii regionale în România”, Revista Urbanismul nr.11/2012, pg.78.

14 Citat de Corneliu Bucur în ,,Organizarea administrativ – teritorială a României între tradiţie istorică, dictat politic, sincronism european, decizie administrativă și analiză știinţifică”, Revista Urbanismul nr.11/2012, pg.55.

15 Adunarea Regiunilor Europei, Declaraţia asupra Regionalismului în Europa, 4 decembrie 1996, http://www.aer.eu/fileadmin/user_upload/PressComm/Publications/DeclarationRegionalism/.dam/l10n/ro/DR_ROUMAIN.pdf.  ARE reprezintă aproape 300 de regiuni europene de diferite dimensiuni și ale căror structuri administrative și politice sunt diverse, regrupând în total aproape 400 milioane de persoane.

16 Anca Ghinea și Adrian Moraru, ,,Considerente privind procesul de descentralizare în România. Reforma administrativ – teritorială”, Institutul pentru Politici Publice, finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, Anexa 1 Modele teoretice ale regionalizării, pg.27-30, http://www.apubb.ro/wp-content/uploads/2011/02/Considerente_asupra_procesului_de_descentralizare.pdf.

De altfel, încă din anul 1969, sociologul H.H. Stahl, în lucrarea ,,Organizarea administrativ – teritorială (comentarii sociologice)”, atenţiona asupra faptului că: ,,a cunoaște legile potrivit cărora s-au înfăptuit sistematizările mai vechi, spontane și planificate, și a le cunoaște diferenţiat, cu particularităţile lor deosebite de la epocă la epocă, înseamnă a dispune de o teorie, adică de un sistem de legi peste care nu se poate trece; sau dacă, totuși, se trece, încercarea se plătește neîntârziat și scump.”14

Alternative de regionalizare corelat cu puterea decizională

Din punct de vedere conceptual, Adunarea Regiunilor Europene15, în Declaraţia sa asupra Regionalismului în Europa, adoptată în Adunarea Generală de la Bâle, pe 4 decembrie 1996, definește la articolul 1.1 regiunea ca fiind entitatea publică teritorială corespunzătoare nivelului imediat inferior celui de stat și dotată cu un guvern care dispune de puteri politice proprii.

Modele teoretice ale regionalizării16, sintetizate în studiul ,,Considerente privind procesul de descentralizare în România. Reforma administrativ – teritorială”, realizat de Institutul pentru Politici Publice și finanţat de Fundaţia pentru o Societate Deschisă, enumeră:

 regiuni cu puterea de a promulga legislaţie primară, a căror existenţă este garantată de Constituţie sau un Acord Federal și care nu pot fi interogate împotriva dorinţei lor;

 regiuni cu puterea de a promulga legislaţie primară, a căror existenţă nu este garantată de Constituţie sau un Acord Federal;

 regiuni cu puterea de a promulga legislaţie în conformitate cu cadrul stabilit de legislaţia naţională, a căror existenţă este garantată de Constituţie;

 regiuni cu puterea de a promulga legi și/sau alte acte legislative regionale, în conformitate cu cadrul stabilit de legislaţia naţională, a căror existenţă nu este garantată de Constituţie;

 regiuni cu putere decizională (fără putere legislativă) și consilii alese direct de către populaţie;

 regiuni cu putere decizională (fără putere legislativă) și consilii alese de către autorităţile locale competente.

 

Contextul actual al Uniunii Europene privind regionalizarea și impactul asupra Statelor Membre

În luna octombrie 2011, Comisia Europeană a prezentat proiectul unui pachetul legislativ referitor la Politica de Coeziune pentru perioada 2014-202017, stabilind principalele elemente de abordare integrată a programării acţiunilor structurale şi a implementării acestora. Pachetul legislativ va fi adoptat după finalizarea negocierilor la nivelul Consiliului UE şi al Parlamentului European, precum şi ulterior aprobării Cadrului Financiar Multianual 2014-2020. Comisia Europeană va adopta, prin act delegat sau ca anexă a Regulamentului General, Cadrul Strategic Comun (CSC), document care va transpune obiectivele UE în acţiuni-cheie de utilizare a fondurilor comunitare şi va orienta strategic procesul de programare la nivelul statelor membre (SM), facilitând coordonarea sectorială şi teritorială a intervenţiilor, precum şi coordonarea cu celelalte politici şi instrumente relevante ale UE.

17 Comisia Europeană, Politica de coeziune a UE pentru perioada 2014-2020: propuneri legislative, http://ec.europa.eu/regional_policy/what/future/proposals_2014_2020_ro.cfm.  

Pe baza CSC, fiecare SM va trebui să elaboreze, în cooperare cu partenerii săi şi în dialog cu Comisia, un set de documente de programare, respectiv:

Contractul / Acordul de Parteneriat care este un document strategic naţional, care fundamentează şi stabileşte obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea indicativă a fondurilor europene în perioada 2014–2020 şi

Programe subsecvente, care vor transpune elementele prevăzute de Contractul / Acordul de Parteneriat şi care vor conţine angajamente ferme ale SM privind îndeplinirea obiectivelor UE prin programarea fondurilor comunitare.

Ministerul Afacerilor Europene, conform atribuţiilor conferite prin HG nr.457/2008, coordonează pentru România procesul de elaborare a documentelor de programare pentru perioada 2014-2020, proces de altfel demarat, în ședinţa Guvernului din data de 13 iunie 2012, fiind aprobat MEMORANDUMUL cu tema: Aprobarea acţiunilor și documentelor privind pregătirea accesării și implementării fondurilor europene în perioada 2014 – 2020. Conform acestuia:

Ministerul Afacerilor Europene este autoritatea publică responsabilă cu elaborarea proiectului Contractului / Acordului de Parteneriat și coordonarea elaborării documentelor de programare;

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului este autoritatea publică responsabilă cu elaborarea Strategiei Naţionale de Dezvoltare Regională și a Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României;

Agenţiile pentru Dezvoltare Regională sunt responsabile cu elaborarea planurilor de dezvoltare regională și cu coordonarea structurilor parteneriale regionale;

Institutul Naţional de Statistică colaborează cu structurile parteneriale la elaborarea studiilor și analizelor sectoriale și regionale necesare fundamentării documentelor de programare;

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului furnizează grupurilor de lucru date și informaţii necesare elaborării studiilor și analizelor economice și sociale relevante pentru elaborarea documentelor de programare, la nivel naţional, sectorial și regional;

Comisia Naţională de Prognoză realizează prognozele macroeconomice la nivel naţional, sectorial și regional necesare elaborării documentelor de programare.

 

Scopul Audierii Publice ,,Regionalizarea României – De ce?”

Dat fiind contextul contemporan al acţiunilor întreprinse la nivel european și, apoi, naţional, Academia de Advocacy consideră necesară și oportună declanșarea unui proces real, consecvent și gradual de largă consultare publică pe tema regionalizării României.

Înainte de a decide cum regionalizăm din punct de vedere politic România, cu sau fără judeţe, prin alegeri directe sau numiri la nivel de instituţii, cu câte mandate, cu ce bugete, considerăm oportun a deschide procesul gradual de consultare publică al regionalizării cu dezbaterea despre nevoia reală a regionalizării. Avem sau nu nevoie de regionalizare? Dacă da, de ce, pentru cine? Cum am putea regionaliza/reorganiza judicios teritoriul naţional, pe baza unor criterii coroborate deopotrivă economic, sociologic, cultural, geografic, istoric, al potenţialului de resurse naturale și umane, de mediu, și, nu în ultimul rând, politic.

În urma dezbaterii publice pe fond a nevoii de regionalizare, în etapele ulterioare ale procesului de consultare publică, se vor decanta inclusiv modalităţile cele mai bune din punct de vedere politic de punere în practică a modelului de regionalizare a României. Acum, însă, considerăm oportună dezbaterea modelului optim de regionalizare a României, model care să fie agreat și asumat participativ, corelat cu obiective ce decurg din nevoi reale ale regionalizării.

În acest sens, invităm pe toţi cei care cred că pot aduce o contribuţie regionalizării reale a României, să își exprime opinia în cadrul audierii publice ,,Regionalizarea României – De ce?”, prin formularea argumentată a răspunsurilor la întrebările audierii:

 Are nevoie România de regionalizare? De ce?

 Ce tip de decizii și competenţe sunt necesar a fi transferate la nivel regional?

Cum ne organizăm pentru un proces durabil și eficient al regionalizării?

 Cum pot regiunile să sporească coeziunea socială, economică și teritorială a ţării și care sunt riscurile să o submineze?

Regionalizarea durabilă, eficientă și cu sens a României presupune un efort concertat al tuturor actorilor implicaţi, dar mai ales a beneficiarilor acestui proces, adică a noastră a tuturor.

Realizarea unei bune regionalizări a României, cu avantaje și beneficii reale, depinde de gradul de implicare a fiecăruia dintre noi în proces.

Cu încredere în puterea și valoarea demersurilor participative,

Comisia de Iniţiere a Audierii Publice

Academia de Advocacy

 

Notă:

Opiniile dvs. scrise pot fi transmise, până cel târziu în data de 21 noiembrie 2012, ora 17, la adresa de email regio@advocacy.ro .

Opiniile colectate prin procedura de audiere publică se vor sintetiza, de către Comisia de Experţi a audierii publice, într-un raport – sinteză, care va fi făcut public, într-o conferinţă de presă, în data de 12 decembrie 2012. Raportul – sinteză va fi transmis tuturor celor care au participat la audierea publică, la adresa electronică indicată în formularul de înscriere, precum și decidenţilor politici cu responsabilităţi în domeniu. De asemenea, va fi adus la cunoștinţa opiniei publice prin intermediul presei, precum și prin afișarea pe site-ul www.advocacy.ro , unde va putea fi consultat alături de toate celelalte materiale specifice audierii publice.

Pentru formularea opiniei este asigurată o bibliografie selectivă a tematicii regionalizării, procedura de audiere publică, îndrumarul de formulare a opiniei scrise, specific procedurii de audiere publică, precum și modul de înscriere şi participare, la adresa web: www.advocacy.ro.

CARE sunt mizele regionalizarii?

UE sustine si promoveaza regionalizarea, insa regionalizarea cu sens, care sa genereze un impact real, in termeni de dezvoltare echilibrata. UE vrea sa devina o forta redutabila in fata celorlalte puteri ale lumii, aceasta fiind, de altfel ratiunea originara a crearii Uniunii. In acest spirit, in primii ani ai UE s-a pus accent pe ,,coeziunea economica”. Apoi, in timp, s-a resimtit nevoia dezvoltarii componentei sociale, tocmai pentru a potenta real zona economica.

La ora actuala, UE a asimilat obiectivului general si coeziunea teritoriala, modificand in acest sens, in 2007 tratatul UE prin extinderea obiectivului la ,,coeziune economica, sociala si teritoriala”.
Asadar, UE considera ca regionalizarea poate genera o mai buna dezvoltare si, deci, o viata mai buna, intrucat deciziile strategice sunt mai aproape de nevoia specifica a regiunilor, ceea ce face ca banii sa fie alocati mai eficient, mai aproape de nevoile reale. Cu toate acestea, la nivelul Statelor Membre exista o rezistenta la acest curent UE, intrucat statele nationale NU vor sa cedeze din puterea lor de decizie de la nivel national regiunilor.

Consecinta este existenta unei ,,tensiuni” cat se poate de reale intre UE si statele membre:

– UE este pro regionalizare, dar are competente reduse in acest sens,

– statele membre sunt contra regionalizare si au putere de decizie in ceea ce le priveste.

Drept urmare, de noi si numai de noi depinde daca si cum ne regionalizam.

Iata DE CE subiectul regionalizarii este unul dificil, dar cu MIZE URIASE, tocmai acum in prag de programare 2014-2020. Nivelele macro (,,Bucurestiul”) si micro (judetele) nu vor sustine niciodata regionalizarea, DESI regionalizarea nici macar nu presupune o situatie neaparat de pierdere pentru decidentii de la aceste nivele. Daca este sa gandim in perspectiva, vorbim practic doar de o RELOCARE / REASEZARE a decidentilor, prin transfer de putere, atat de jos in sus (de la judet la regiune), cat si de sus in jos (de la centru la regiune). In plus, prin aceasta relocare, vor creste si mizele decidentilor.

CAPCANELE dezbaterii regionalizarii:

In media singura dezbatere pe subiect s-a purtat in jurul pastrarii sau desfiintarii judetelor:

– ARD / PDL ,,a speriat” cu defiintarea judetelor, in vara lui 2011; acum, prin platforma electorala a decis sa ramana vag;
– USL ,,linisteste” cu pastrarea judetelor si ,,pluseaza” prin adaugarea de noi ,,scaune” pentru politicieni in sistem; ba chiar manipuleaza, avansand tema referendumului pentru regionalizare, ca si cum un asemenea proces poate fi transat intr-o zi, intreband cetatenii care in marea lor majoritate nu vad decat efectele birocratico-administrative.
MIZA REALA a regionalizarii este cea legata in primul rand de scop si, in al doilea rand, de momentul actual al planificarii 2014-2020.
Tema mentinerii sau nu a judetelor este o tema necesar a fi dezbatuta, insa numai dupa ce vom fi analizat si decis:

1. daca ne este utila regionalizarea?

2. daca da, cum o vom realiza (criteriile optime)?

3. ce putere decizionala le dam?

4. ce resurse pentru a-si pune in practica deciziile?

5. cum minimizam riscul adancirii disparitatilor? dar cel al enclavizarii?

Acestea sunt, in mare, intrebarile motivatiei Academiei de Advocacy.

RISCUL major al regionalizarii este tocmai esuarea procesului, respectiv netingerea obiectivului de dezvoltare echilibrata, ci din contra, accentuarea disparitatilor sau chiar enclavizarea unor zone. Tocmai pentru a minimiza acest risc, este necesar sa dezbatem participativ subiectul regionalizarii, consultandu-ne inclusiv cu cei care se simt cel mai amenintati de aceste riscuri.

Ce fel de oameni ne-am dorit sa implicam in audiere? Oameni interesati si capabili sa dezbata pe fond, pornind de la motivatie, tematica regionalizarii, adica:
– oameni cu studii superioare, care inteleg sau pot asimila usor valentele unui proces de regionalizare, care inteleg ca scrierea unei opinii de 2-3 pagini pe un subiect complex necesita timp si o minima documentare

– oameni a caror opinie poate constitui reper pentru altii, fiind astfel si factor mobilizator;

– oameni cu putere de decizie la nivel regional si/sau central;

-personalitati care pot oferi perspective diverse asupra regionalizarii, cum ar fi perspectivele istorice, culturale, economice, sociale, ecologice, sociologice, etc.

Toate materialele aferente audierii le regasiti la www.advocacy.ro.

Asociația Academia de Advocacy Timișoara, Bd. Republicii nr.9, 300159; Tel: 0256.403840; Fax: 0256.403841; Email: office@advocacy.ro  www.advocacy.ro  www.implicat.info  www.transparenta.ro

Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: