Pregatirea cadrelor didactice pe tematici europene cu Institutul European din Romania

In regiunea Nord Est, cadrele didactice care predau la nivel primar, gimnazial si liceal au participat in trei serii, in saptamana 9 – 15 iulie 2012, la un curs de formare pe tematici europene. Finantat de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si organizat de Institutul European din Romania (IER), acest program de formare este de categoria 3, tematic, de 16 ore, acreditat de Centrul National pentru Formare a Personalului din Invatamantul Preuniversitar (CNFP) prin decizia de acreditare CNFP nr. 3285/17.02.2012.

Formarea cadrelor didactice pe tematici europene se desfasoara in trei centre regionale din tara: Bucuresti, Iasi si Cluj. Pana in prezent au avut loc sesiuni de formare la Bucuresti si Iasi, cursurile ce urmeaza a se desfasura la Cluj fiind programate pentru luna septembrie 2012. Din judetul Bacau, au participat la acest stagiu trei cadre didactice: Virginia – Smarandita Braescu, Marieta Hartescu si Marioara Pascu.

Cadrele didactice selectate pentru a beneficia de aceasta formare pe tematici europene au participat, pe parcursul a doua zile, la sedinte informale in plen despre constructia europeana si Strategia Europa 2020, precum si la activitati tematice in grupuri mici, in scopul realizarii de proiecte didactice pentru  portofoliul din cadrul aplicatiei practice.

La finalul cursului, cadrele didactice au raspuns intrebarilor unui chestionar de evaluare a informatiior teoretice dobandite la curs, precum si intrebarilor dintr-un chestionar de evaluare a impactului cursului asupra participantilor si a nivelului personal de satisfactie.

Clik pentru a descarca agenda cursului si un exemplu de proiect didactic pe tema Cetateanul european:

Toate cadrele didactice participante la curs au primit mape cu materiale informative foarte utile pentru proiectarea activitatilor didactice. De asemenea, profesorii pot consulta multe resurse online pentru a se documenta pe tematici europene, iar Spatiul profesorului (http://europa.eu/teachers-corner/index_ro.htm) a fost special creat pentru a veni in sprijinul cadrelor didactice interesate sa promoveze valorile europene si sa disemineze informatiile despre constructia europeana, drepturile si obligatiile cetateanului european, simbolurile si institutiile Uniunii Europene.
Dupa finalizarea cursului, prin semnarea contractului de formare, cadrele didactice s-au angajat sa disemineze informatia pe diferite canale de publicitate, la cat mai multi colegi din invatamantul preuniversitar, prin sedinte informale, campanie de mailuri, realizarea de proiecte didactice, sustinerea de lectii demonstrative, redactarea de articole si participarea cu lucrari si postere pe tematici europene la alte evenimente (conferinte, mese rotunde, workshop-uri, simpozioane, proiecte europene si mobilitati in spatiul european etc. )

Echipa de formare si coordonare a proiectului este alcatuita din specialisti in domeniu: Cornelia Predoiu (coordonator), Mihaela Dumitrescu, Tamara Iordachescu, Alina Arhire.

Pentru mai multe informatii despre Institutul European din Romania, consultati www.ier.ro.

Prof. Virgina – Smarandita Braescu

Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

One response to “Pregatirea cadrelor didactice pe tematici europene cu Institutul European din Romania”

  1. Marius Dima says :

    Well done! Ma bucur ca te-am intalnit intr-un asemenea context!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: