ŞI GUVERNUL TREBUIE SĂ RESPECTE LEGEA TRANSPARENŢEI !

COMUNICAT DE PRESĂ

ŞI GUVERNUL TREBUIE SĂ RESPECTE LEGEA TRANSPARENŢEI !

Executivul României este obligat să ia în considerare opiniile cetăţenilor cu privire la înfiinţarea unei Facultăţi de Medicină şi Farmacie cu predare în limbile maghiară şi engleză la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş. Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică prevede clar timpul alocat pentru dialog cu cei interesaţi şi modul în care aceştia îşi pot exprima opiniile.

Perioada de consultare publică în România este de minim 30 de zile (conf.art.6, alin.2 din L52/2003 ). După expirarea celor 10 zile pentru colectarea de opinii scrise, în cele 20 de zile rămase orice asociaţie legal constituită are în continuare dreptul să solicite Ministerului Educaţie organizarea unei dezbateri publice pe marginea proiectului de Hotărâre de Guvern privind Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş.
În acest sens, Coaliţia 52 trage un semnal de alarmă societăţii civile şi mediului universitar că e momentul să reacţioneze, că au obligaţia morală să facă acest lucru în ceea ce priveşte această problemă.
Toţi cei interesaţi au responsabilitatea transmiterii în scris a punctelor de vedere!
Absenţii nu au niciodată dreptate!
Reţineţi! Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul este obligat ,,să justifice în scris nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris de cetăţeni şi asociaţii legal constituite” (art.11, alin.3 din Legea 52/2003).
Scrieţi şi trimiteţi opinia dumneavoastră acum la Ministerul Educaţie, Cercetării, Tineretului şi Sportului (cabinet@min.edu.ro).
Ultima zi pentru înregistrarea opiniilor scrise este 23 martie 2012.
Nu uitaţi! Dezbaterea proiectului de HG privind UMF Târgu Mureş trebuie să se desfăşoare în toate centrele universitare din ţară, nu numai în talk-show-urile de televiziune din Bucureşti.
Cetăţenii din întreaga ţară au dreptul să îşi exprime un punct de vedere cu privire la acest subiect controversat!
În acest sens, COALIŢIA 52 pune la dispoziţia tuturor celor interesaţi platforma electronică Vocea Ta!
Accesând www.transparenta.ro şi înregistrându-vă cu un cont de utilizator nou puteţi să vă exprimaţi opinia până în 23 martie pe marginea consultării publice naţionale cu tema “Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va deveni o universitate multiculturală şi multilingvă?”.
Opiniile dumneavoastră vor fi transmise Ministerului Educaţiei cu o scrisoare de înaintare din partea Academiei de Advocacy prin care vom solicita un răspuns scris motivat, conform Legii nr.52/2003 . Răspunsul ministerului va fi publicat pe platforma virtuală „Vocea Ta” şi va fi transmis electronic cetăţenilor şi asociaţiilor care au formulat opiniile scrise.
Academia de Advocacy asigură secretariatul COALIŢIEI 52 şi oferă asistenţă tehnică tuturor celor care vor să îşi exprime în scris, structurat şi argumentat, opinia la:  coalitia52.edu@advocacy.ro 

Radu NICOSEVICI
Preşedinte

a apărut ca o nevoie urgentă de încurajare a dialogului între societatea civilă şi autorităţile publice şi de îmbunătăţire a cadrului legal existent, fiind formată din cetăţeni şi asociaţii legal constituite, care cunosc şi au exersat aplicarea Legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică din România. Scopul Coaliţiei este de a promova modificări ale legii care să garanteze consultări publice corecte şi oneste, inclusiv sancţiuni pentru cei care o încalcă. Până în 5 martie, au aderat la coaliţie 376 reprezentanţi ai societăţii civile, iar lista este în continuare deschisă pe http://www.advocacy.ro.

Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: