Comunicat de presă

 

10 februarie 2012

COMUNICAT DE PRESĂ

 

DESCHIDEM CALEA PENTRU RESPECT ŞI DIALOG

Ştim şi simţim cu toţii că starea actuală a economiei şi societăţii din România, în general, nu este deloc îmbucurătoare.

Conform studiilor de specialitate, una din cauzele deloc de neglijat ale acestei situaţii ţine de lipsa de transparenţă a deciziilor autorităţilor şi de lipsa actului de consultare a celor ce sunt ulterior puşi să aplice deciziile şi hotărârile.

Starea generală a comunităţii judeţului nostru este una de nemulţumire.

Mulţi agenţi economici sunt nemulţumiţi de taxele mari, lipsa de viziune privind dezvoltarea durabilă, lipsa de preocupare a autorităţilor pentru promovarea economiei, atragerea de investiţii, investitori şi a programelor de sprijinire a întreprinzătorilor.

Cetăţenii sunt nemulțumiți de preţurile utilităţilor. Vor infrastructură în cartiere, şcoli şi spitale decente.

Mai ales în ultima perioadă, românii din toată ţara au cerut respect și au solicitat să fie ascultați.

Liderii politici au declarat că susțin dialogul și transparența, începând de la  Președinte, continuând cu Primul Ministru şi terminând cu liderii principalelor partide.

Ţinând seama de toate acestea, la iniţiativa ACADEMIEI DE ADVOCACY TIMIŞOARA, s-a născut COALIȚIA 52, care propune soluții decidenților politici și le oferă ocazia să-și recâștige credibilitatea.

COALIȚIA 52 a fost lansată la Bacău, Oradea, Cluj – Napoca, Satu Mare, Brașov, Târgu Mureș, Arad, Reșița, Deva, Timișoara, Constanța, Tulcea, Iași, Suceava, Călărași, Ploiești, Drobeta Turnu Severin, Slatina, Craiova și București, în cadrul unei conferințe de presă, în timpul căreia a fost anunțată strategia de amendare a Legii 52/2003, privind transparența decizională în administrația publică.

Pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, în general, reprezentanții COALIȚIEI 52 consideră că trebuie îmbunătățit mult  dialogul între societatea civilă și autoritățile publice şi susţin:

  • mărirea perioadei de consultare publică, în cxoncordanţă cu practicile la nivel european;
  • organizarea dezbaterilor publice după o procedură unică;
  • sancțiuni directe pentru șefii instituțiilor în care nu se respectă Legea 52.

Soluțiile de schimbare a Legii 52/2003 au venit ca urmare a rezultatelor unei cercetări la nivel național, care arată că aplicarea legii este în prezent una formală, deficitară și nefuncțională. (Sursa: Ancheta privind respectarea Legii 52/2003, http://advocacy.ro/sites/advocacy.ro/files/files/file-list/ancheta_privind_respectarea_l52-2003_0.pdf)

Următorul pas în campania de advocacy îl constituie organizarea de mese rotunde, în peste 20 de localități din România, în data de 17 februarie. Sunt invitați să participe parlamentari, consilieri locali și județeni, conducerile primăriilor și ale consiliilor județene, din aceste orașe. Cu această ocazie, decidenții politici vor avea ocazia să-și exprime opinia față de demersul COALIȚIEI 52.

Detalii despre demersurile Coaliției 52 puteți solicita la:

Mihai TULBURE                              

0744.708317

Cătălina AMĂRIUŢEI  

0743.581456

Cătălin GAMAN                                

0740.899911

Robert-Ionuţ CHIRIAC                   

0745.147471

Virginia – Smărăndiţa BRĂESCU

0740.367379

Camera de Comert si Industrie Bacău,

Director General , Mihai TULBURE                                                                                                                         

Academia de Advocacy,

Preşedinte, Radu NICOSEVICI     

  a apărut ca o nevoie urgentă de încurajare a dialogului între societatea civilă și autoritățile publice și de îmbunătățire a cadrului legal existent, fiind formată din cetățeni și asociații legal constituite, care cunosc și au exersat aplicarea Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică din România. Scopul Coaliției este de a promova modificări ale legii care să garanteze consultări publice corecte și oneste, inclusiv sancțiuni pentru cei care o încalcă. Până în 9 februarie, au aderat la coaliție 217 reprezentanți ai societății civile, iar lista este în continuare deschisă pe www.advocacy.ro.

Anunțuri

About comunitateadeadvocacy

COMUNITATEA DE ADVOCACY este o organizație care sprijină demersurile societății civile și a mediului de afaceri în amendarea politicilor publice relevante, încurajează participarea membrilor comunităților și a întreprinzătorilor privați la elaborarea deciziei publice, promovează asistenţa tehnică şi tehnicile profesionale de advocacy pentru orice grup interesat al societăţii civile cu onestitate, demnitate, respect reciproc, transparenţă şi responsabilitate socială, în scopul consolidării sistemului de democraţie participativă. COMUNITATEA DE ADVOCACY urmărește dezvoltarea sectoarelor, social și privat, prin programe de consultanță, monitorizare, cercetare, instruire și reprezentare. COMUNITATEA DE ADVOCACY sprijină prin toate inițiativele și activitățile sale, creerea unei economii de piață bazată pe libera inițiativă, spirit antreprenorial, responsabilitate socială și corporativă. INFLUENȚĂM POLITICILE PUBLICE O societate civilă bine informată şi participativă la luarea deciziei publice este pilonul principal pe care se construieşte democraţia. Evidenţierea prin care o anume comunitate sau naţiune a identificat şi este pe drumul democraţiei şi al economiei de piaţă este semnalată prin situaţiile în care cetăţenii încep să se implice în a-şi exprima opinii în mod public şi bine conturat, atunci când aceştia pot dentifica şi propune soluţii de rezolvare a unor probleme publice care îi afectează. Pentru a lua parte la decizia publică, electoratul trebuie să fie bine pregătit, bine educat în elaborarea politicilor publice şi a procedurilor legislative. Deşi s-au înregistrat progrese substanţiale în participarea mediului de afaceri la decizia publică, la influenţarea politicilor economice care îl afectează, mai sunt paşi de urmat până a constata că sectorul de afaceri are o voce unitară, conjugată în raport cu decidenţii politici. Deşi s-au îmbunătăţit tehnicile de transparentizare a procesului de elaborare a politicilor publice şi de responsabilizare a emitenţilor de proiecte de acte normative publice, se constată totuşi un mare grad de formalism în aplicarea acestora. Unul dintre motivele identificate de Comunitatea de Advocacy este necunoaşterea unor metode şi tehnici adecvate prin care liderii de afaceri, pe de-o parte, şi oficialii publici, pe de altă parte, să-şi îmbunătăţească abilităţile profesionale de influenţare legislativă, în mod transparent şi responsabil. Din această perspectivă, Comunitatea de Advocacy şi-a propus să pregătească liderii de afaceri şi mediul politic pentru un dialog constructiv de modelare a politicilor publice şi să-i echipeze cu instrumentele potrivite pentru implementarea reformei democratice.

2 responses to “Comunicat de presă”

  1. Dr.Vasile Botomei says :

    Actiunea este foarte buna!
    Contati pe mine,Botomei Vasile.
    Contactati-ma telefonic, 0744191717.
    Adaugati in lista pe Baroul Bacau, CIF 16655686,in calitate de organizatie profesionala de interes public, reprezentata prin decan,av.dr. Vasile Botomei.

  2. Dr.Vasile Botomei says :

    Treceti pe lista si Baroul Bacau,CIF 16655686,Mun. Bacau, str.Republicii,nr.27,A,1,reprezentat prin decanav.dr. Vasile Botomei.
    Contact 0744191717,email botomei.vasile@yahoo.com.
    Va rog sa ma anuntati si telefonic,despre locul,data si ora intalnirilor.
    Felicitari pentru initiativa!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: